Teatrul „Tony Bulandra“ din Tirgoviste a organizat, la inceput de februarie, o microstagiune ce a servit drept carte de vizita pentru un invitat de marca, regizorul lituanian Oskaras Korsunovas. Au fost prezentate trei dintre spectacolele aflate in repertoriu: Bacantele, in regia lui Mihai Maniutiu, Brancusi. Sarutul, semnat de Horatiu Mihaiu si Frida. Impresii, in montarea lui Mc Ranin.

Primirea buna si aprecierile facute ar merita cu siguranta o consemnare. N-ar fi lipsit de interes nici un reportaj al acestor seri pline, care sa relateze despre farmecul rafinat cultural care domneste in teatru. Sau despre publicul fidel, tinar ca virsta si/sau in spirit, deschis inovatiei si formelor inedite de arta.

Prezentul grupaj se opreste insa numai asupra acestora din urma, propunind o analiza a ultimelor doua spectacole mentionate, in incercarea de a evidentia doua formule nonverbale aparte – eseul vizual-teatral si teatrul-dans – prin care arta plastica si mari personalitati din prima jumatate a secolului XX devin teatru.

Teatrul din marmura sarutului

Horatiu Mihaiu revine odata cu Brancusi. Sarutul la un gen pe care (si care) l-a consacrat: eseul vizual-teatral. In spectacolele sale anterioare, punctele de plecare erau creatiile unor pictori celebri: Piet Mondrian sau Pablo Picasso. Asemenea tablourilor, universul scenic al regizorului devenea, la rindu-i, bidimensional. Acum, insa, sculptura il provoaca la o multitudine de suprafete si forme.

Sint, in prima instanta, suprafete care reprezinta, fiecare in parte, planuri ale existentei. Central este cel al realului, acolo unde Brancusi (Corneliu Jipa) isi traieste experientele de viata. Un dreptunghi alb, ca din pulbere de marmura, in care personaje si intimplari se succed si se intretaie, se intrepatrund si interactioneza. Vin din satul natal, se ivesc in peisajul pari