Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Week-end ploios şi mai răcoros

Publicat in Jurnalul, joi 28 februarie 2008 ·

Meteorologii avertizează că în week-end vremea se va răci. Vor fi precipitaţii pe arii extinse, cantităţile de apă putând să ajungă şi la 30 l/mp. Totuşi, temperaturile prognozate de meteorologi (12-13şC) sunt mult mai apropiate de cele normale decât cele întregistrate ieri la Miercurea-Ciuc (15şC) sau cea de la Medgidia (24şC).

Meteorologii avertizează că în week-end vremea se va răci. Vor fi precipitaţii pe arii extinse, cantităţile de apă putând să ajungă şi la 30 l/mp. Totuşi, temperaturile prognozate de meteorologi (12-13şC) sunt mult mai apropiate de cele normale decât cele întregistrate ieri la Miercurea-Ciuc (15şC) sau cea de la Medgidia (24şC).

Comentariul specialistului

Dacă alaltăieri, temperatura aerului a marcat o scădere în aproape toată ţara, ieri a crescut din nou. În cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, în sudul Moldovei şi al Banatului şi în dealurile Olteniei, mercurul termometrelor a depăşit la amiază valoarea de 20°C, iar cele aproape 24°C de la Medgidia erau la doar 2°C de recordul de căldură al lunii februarie, record stabilit în data de 27 februarie 1995 (26°C la Medgidia). Astăzi şi mâine, regimul termic se va pondera. Poimâine, temperatura aerului va fi în creştere. Vremea va fi mai caldă decât în mod normal. Şi toate aceste variaţii sunt datorate faptului că, în cea mai mare parte a Europei, circulaţia aerului este una de primăvară. (meteorolog Romica Jurca)

BUCUREŞTI

Azi (joi):

Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab până la moderat.

Mâine (vineri):

Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Maxima: 15°C, iar minima: 2°C.

Poimâine (sâmbătă):

Cerul va fi temporar noros, iar seara şi noaptea va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Maxima:

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 23 minute
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum o ora
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

Vremea se încălzește până în 10 iunie, apoi va avea o tentință de scădere ușoară. Prognoza pentru fiecare regiune

Press Alert acum 2 ore
Vremea se încălzește în toată țara până în 10 iunie, iar apoi va avea, în unele zone, o tentință de scădere ușoară, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM. Banat Valorile termice, cu mici oscilații în primele z

Ministrul Agriculturii: Aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Termenul limită de depunere este pe 7 iunie

News.ro acum 2 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat, luni, că aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Social-democratul a reamintit tuturor fermierilor că data de 7 iunie este termenul li

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Institutul de Sănătate Publică: Consumul de alcool este asociat cu aproximativ 200 de boli

G4Media acum o ora
Consumul de alcool este asociat cu aproximativ 200 de boli şi poate cauza accidente, traumatisme, accidente de muncă, violenţă, afirmă specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, care susţin că tinerii care consumă alcool au u

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°