Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contracte peste aşteptări

Publicat in Jurnalul, joi 28 februarie 2008 ·

Participarea României la BioFach 2008 a fost una deosebit de fructuoasă. De exemplu, un producător de cereale a încheiat contracte de 10 milioane de euro. • Produsul zilei:Cafea biologică

Participarea României la BioFach 2008 a fost una deosebit de fructuoasă. De exemplu, un producător de cereale a încheiat contracte de 10 milioane de euro.

Mierea, cerealele, fructele, ciupercile, brânzeturile şi plantele aromatice bio prezentate de cele 14 fir­me autohtone au constituit o atracţie pentru afaceriştii din toată lumea. “Nu ştiu exact valoarea totală a contractelor semnate la Nürnberg, însă estimez că este cel puţin dublă comparativ cu anul trecut. Adică peste opt milioane de euro”, ne-a declarat Ion Toncea, preşedintele Federaţiei Naţionale de Agricultură Ecologică.

CERERE. Iar estimarea lui este “modestă”. Petrişor Petrescu, directorul Delta Dunării Organics, ne-a asigurat că numai această asociaţie producătoare de cereale a încheiat contracte de 10 milioane de euro. Şi de alte 600.000 de euro pentru ferma Agro Exim. “Rezultatele sunt peste aşteptări. Este o cerere extraordinară de cereale bio pe piaţa interna­ţională, în special de grâu dur, soia şi floarea-soarelui”, ne-a explicat Pe­trişor Petrescu. Cele mai mari cereri sunt din Danemarca, unde se des­chid foarte multe ferme de animale care au nevoie de furaje certificate, din Spania, Grecia şi din Italia.

“Faţă de anul trecut, a fost mult mai bine”, ne-a asigurat şi reprezentantul Asociaţiei Apicultorilor Ecologici din Târgu-Jiu. “Pe lângă miere, ne-am prezentat şi cu fructe şi plante medicinale. Cel mai căutat produs a fost mierea, care este certificată pe sistem european. Nu pot să vă spun valoarea contractelor de care am făcut rost, pentru că abia în aprilie le vom finaliza”, a adăugat el. Asociaţia are comenzi din Germania, Franţa, Polonia, Danemarca, Italia

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cutremur cu magnitudinea 5,2, în judeţul Buzău / Seismul s-a resimţit şi în Capitală / Pompierii fac verificări

News.ro acum 10 minute
Un cutremur semnificativ, cu magnitudinea de 5,2, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs la o adâncime de 140 de kilometri şi a fost resimţit în mai multe regiuni, dar ş

A fost găsită încă o persoană decedată în urma inundațiilor din județul Galați. Bilanțul tragic a ajuns la şapte morţi

Ziare.com acum 2 ore
Anunț trist făcut de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) luni după-amiază, 16 septembrie. Încă o persoană a fost găsită decedată în urma inundaţiilor, în localitatea Griviţa din judeţul Galaţi. Ca urmare, bilanţul a ajuns la şapt

A luat foc locomotiva unui tren. Cum au reacționat călătorii

Ziare.com acum o ora
Locomotiva unui tren de persoane a luat foc într-o gară din Transilvania iar călătorii au reușit să se evacueze fără să mai aștepte ajutorul pompierilor. Evenimentul s-a produs în ziua de 16 septembrie 2024 în gara Iclod din județul Cluj, informează

Ce se întâmplă dacă un candidat în alegerile prezidenţiale americane moare? Donald Trump, vizat de două presupuse tentative de asasinat

Libertatea acum 41 minute
Ce se întâmplă în cazul în care candidaţii învestiţi în alegerile prezidenţiale din SUA - ca de exemplu Donald Trump, învestit în iulie și vizat de două presupuse tentative de asasinat - mor? Există o procedură în acest sens? Da şi nu, scrie site-ul

Ludovic Orban şi-a lansat candidatura la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Forţa Dreptei şi Partidul Mişcarea Populară au pus bazele unei alianţe liberal-conservatoare pentru a participa împreună la alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an, au anunţat reprezentanţii celor două foprmaţiuni. „PMP şi partidul Forţ

Un zid s-a prăbușit peste 10 mașini în Sectorul 3. Ar fi vorba de un monument istoric

Gandul acum o ora
Aproximativ 10 mașini sunt avariate în acest moment după ce un zid, care ar fi monument istoric, s-a prăbușit peste ele. Zidul care s-a prăbușit se află în Sectorul 3 și ar fi monument istoric. La această oră, mai multe mașini de pompieri se află la

ICCJ: Indemnizaţia de hrană NU intră în baza de calcul a indemnizaţiei de concediu de odihnă

HotNews acum 4 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, că indemnizaţia de hrană nu trebuie inclusă în baza de calcul a indemnizaţiei de concediu de odihnă a personalului contractual plătit din fonduri publice şi a funcţionarilor publici. Instanţa suprem

Fostul prezentator al BBC Huw Edwards a primit o condamnare cu suspendare în procesul privind imaginile pornografice cu copii

HotNews acum o ora
Huw Edwards, fostul prezentator de ştiri vedetă al BBC, a primit luni o pedeapsă cu suspendare din partea unei instanţe din Londra după ce a recunoscut acuzaţia că a realizat imagini indecente cu copii – acuzaţie ce corespunde şi posesiei de imagini

Ajutoarele de urgenţă pentru persoanele afectate de inundații se vor acorda fără anchete sociale

Ziare.com acum o ora
Ajutoarele de urgenţă pentru persoanele afectate de inundațiile din România se vor acorda fără a se realiza anchete sociale, a anunțat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu. Se renunță la efectuarea de anchete sociale pent

Patru persoane au fost rănite într-o școală din Rusia de un elev de 13 ani. Copilul a lovit cu ciocanul trei colegi și o profesoară

Libertatea acum 2 ore
Trei elevi și o profesoară au fost internați de urgență după ce un alt elev, de 13 ani, i-a atacat cu un ciocan. Evenimentul, care putea căpăta dimensiuni tragice, a avut loc în localitatea Celiabinsk din Rusia, potrivit News.ro.

Vremea

București
acum

21°
lun.

13°/21°
mar.

13°/24°
mie.

16°/23°
joi

16°/19°
Iasi
acum

20°
lun.

15°/20°
mar.

16°/24°
mie.

13°/17°
joi

12°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

14°/22°
mar.

15°/23°
mie.

15°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

12°/22°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

13°
lun.

10°/14°
mar.

9°/21°
mie.

12°/24°
joi

14°/23°