Noul nostru proiect editorial lansat recent cuprinde si o rubrica intitulata "Meserii uitate, meserii cautate". Prin acest proiect ne-am propus ca sa scoatem de la naftalina meseriile care mai exista doar in nomenclatorul meseriilor, sa le descoperim pe cele care sunt pe cale de disparitie, neuitand nici de cele care abia de acum incolo vor atinge apogeul succesului. Dupa prima luna de cautari consider ca a sosit vremea unor concluzii. Cei mai vechi meseriasi din oras sunt ceasornicari, bijutieri, opticieni sau pantofari. Majoritatea lor se plang ca nu au cui preda stefeta pentru ca vremurile noi ofera mult mai multe posibilitati mai banoase, mai usoare decat truda zilnica a vechilor meseriasi. Ucenici ei nu pot avea din cauza reglementarilor in vigoare, chiar daca s-ar mai gasi cate un tanar interesat de calapod sau lupa! Ei reclama si lipsa unor scoli unde s-ar putea invata aceste meserii, desi "meseria nu se invata, meseria se fura" – sustin adevaratii meseriasi. "Croitorul nu are haine, pantofarul umbla desculti", spunea o vorba de pe vremuri, dand de inteles ca un bun meserias are atat de mult de lucru incat nu mai are timp si pentru sine! Fiecare meserie cere mult timp, multa rabdare, dexteritate, pricepere, simtul masurii, simt artisitic si cate si mai cate! Si cu toate acestea fiecare meserias cu care am stat de vorba era mandru de ceea ce facea spunand ca nu ar schimba cu nimic meseria pe care a indragit-o, chiar daca unii s-au pregatit pentru altceva si au ajuns intamplator florar, doner kebab, croitor sau optician! Satisfactia muncii binefacute, provocarea unei comenzi mai putin obisnuite, bucuria de a fi printre putinii care cos manual un pantof din piele, care fac tablouri vii din flori taiate sau care fac minutarele sa masoare necrutatoarea trecere a timpului… Astfel devin frumoase meseriile!

Noul nostru proiect editorial lansat recent cuprind