Intervenţia Comisiei Europene în cazul Ford ridică o serie de probleme interesante. Aceasta pare să aplice o logică foarte simplistă, care pune sub semnul întrebării o politică agresivă, dar legitimă, de atragere a investitorilor. Guvernul României ar putea avea un caz solid dacă decide să conteste decizia. În schimb, guvernul s-a comportat lamentabil în comunicarea cu Comisia, iar premierul Tăriceanu s-a hotărât să îşi umfle muşchii naţionalismului de paradă într-un caz în care nu se potrivesc deloc. Să le luăm pe rând. Comisia a constatat că în privatizarea de la Craiova guvernul a pus anumite condiţii legate de păstrarea locurilor de muncă şi de un minimum de producţie. În schimb, Ford urma să plătească mai puţin pentru fabrica aceasta. Condiţiile puse de guvern reprezintă preocupări legitime (câţi şmecheri au cumpărat fabrici de stat doar pentru pământurile de sub ele?). Comisia Europeană pare însă să considere acest aranjament un ajutor de stat care distorsionează libera concurenţă. Iar articolul 87 din tratatul UE interzice asemenea ajutoare. Deci, Comisia are baza juridică de a interveni. Rămâne întrebarea dacă a intervenit în mod înţelept. Cred că de această dată Comisia s-a vrut mai catolică decât Papa. Statul român a organizat o licitaţie, trei companii s-au arătat interesate, dar numai Ford a făcut o ofertă certă, lucru care reiese limpede chiar din comunicatul de presă al Comisiei. Dacă a fost o licitaţie, atunci orice companie ar fi putut participa şi ar fi avut acces în etapa următoare, unde s-au negociat concret condiţiile contractului. Nu văd unde este distorsionarea pieţei. Mai spune comunicatul de la Bruxelles: „Investigaţia Comisiei a arătat că aceste condiţii (privitoare la locuri de muncă şi investiţii - n.a.) au scăzut preţul de vânzare“. Nu cred că era nevoie de o investigaţie care să arate acest adevăr simplu. Chiar acesta a fost târgul asumat