Alexandru Dobrescu O publicatie culturala mi-a propus sa reiau o activitate abandonata de aproape doua decenii: cronica literara. Am refuzat din doua pricini. Mai intai, pentru ca sunt angajat in cateva proiecte si tin sa le duc la bun sfarsit. Apoi, fiindca ceea ce obisnuim a numi, in virtutea inertiei, critica de intampinare nu prea mai exista. Ii tine locul critica publicitara, al carei scop de capetenie nu e fixarea unei relative ordini valorice in multimea aparitiilor editoriale, ci doar buna vanzare a cartilor. Drept urmare, volumele nu mai sunt analizate din dorinta de a vedea daca si ce fel de talent literar se cuprinde in ele, ci li se face reclama asemenea detergentilor, salamurilor ori tampoanelor igienice. Cronicarul literar a incetat sa mai exprime o judecata pe cat de independenta pe atat de profesionista asupra literaturii, transformandu-se in agent de vanzari al caselor de editura.

Spre a duce la indeplinire o indatorire de serviciu asa de precisa, nu se cere nici cunoaste aprofundata a domeniului, nici gust artistic; e suficient devotamentul. O astfel de subordonare a atras insemnate schimbari in modul criticului de a percepe literatura. El judeca dupa alte criterii decat acelea estetice si ajunge, evident, la alte incheieri, poate ca judicioase din punctul sau de vedere, insa complet straine de exigentele campului literar. Mai ales granitele acestui camp au suferit mutatii spectaculoase, el intinzandu-se acum cat vezi cu ochii si primind pe intinderea lui cam tot ce face dovada minimei alfabetizari. Avantajele sunt indiscutabile: pe de o parte, a disparut, ca prin farmec subliteratura; ba a disparut si mediocritatea literara, pare-se ca moarta de gelozie la vederea avalansei de scrieri bune, foarte bune si exceptionale; pe de alta parte, receptivitatea critica de tip publicitar permite sustinerea oricarei aprecieri superlative, tr