Adevărul e că nu l-am văzut venind, acest aşa-zis "nou val"... (Eu nu-i spun aşa, ci "neorealism", dar astea sînt chichiţe de critic.) Or vedea criticii mai clar, dar nici ei nu sînt clarvăzători. S-a întîmplat relativ repede: în 2005, Cristi Puiu cîştiga Premiul secţiunii "Un certain regard", la Cannes, cu Moartea domnului Lăzărescu; anul următor, tot acolo, Corneliu Porumboiu primea Camera d’Or (cea mai importantă distincţie pentru debut) pentru A fost sau n-a fost?; anul acesta - cum se ştie - a fost "marele şlem": regretatul Cristian Nemescu, recompensat - post-mortem - cu acelaşi premiu "Un certain regard" pentru California Dreamin’ (endless) şi alt Cristian, Mungiu, cu Palme d’Or pentru 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile (4,3,2, pe scurt - şi pentru cunoscători). Sintetizînd: Puiu a pus sămînţa, Porumboiu a udat locul, iar Mungiu culege roadele.

Palme d’Or este, fără nici un dubiu, cel mai important premiu la care poate aspira un regizor. Mai important decît Oscarul, pentru că este acordat de un juriu, în timp ce la Oscaruri votează toată Academia (în artă e invers decît în democraţie: cu cît votează mai mulţi, cu atît valoarea absolută a unui premiu scade). Mai mult: Oscarul este un premiu naţional, cu zeci de secţiuni "In USA We Trust" şi cu una singură alocată cinema-ului internaţional, în timp ce Palme d’Or-ul este rezultatul unei competiţii, internaţionale din start, în care se premiază cele mai bune filme dintre cele mai bune - din toată lumea. Normal că, pentru un regizor, a lua "Palma" este infinit mai măgulitor decît a lua Oscarul: Palme d’Or este pentru artist, Oscarul - mai curînd pentru ţara din care provine... Dacă e să ne uităm mai departe în timp pentru a vedea, totuşi, de unde vine acest "nou val" ("neorealism" etc.), îl vom întîlni pe acelaşi Cristi Puiu, la Cannes, în 2001, cu filmul său de debut Marfa şi banii. Nu a luat prem