Ciocolata neagră, cea care conţine minimum 70% cacao, ajută creierul să scape de presiunea stresului continuu. Trebuie consumată însă cu moderaţie, 100 g ciocolată conţinând 531 de calorii.
Ciocolata neagră, cea care conţine minimum 70% cacao, ajută creierul să scape de presiunea stresului continuu. Trebuie consumată însă cu moderaţie, 100 g ciocolată conţinând 531 de calorii.
Creierului uman îi place dulcele. Aşa se explică de ce apelăm la ciocolată atunci când avem o stare proastă. “Ciocolata contribuie la producerea în creier a serotoninei şi dopaminei. Aceste substanţe au efect euforizant, fiind asociate cu starea de bună dispoziţie. Când creierul produce serotonină, starea de tensiune dispare. Atunci când este produsă dopamina, este stimulată capacitatea de acţiune. S-a demonstrat că nivelul scăzut al acestor substanţe este una dintre cauzele depresiei, anxietăţii şi insomniei”, arată prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
În acelaşi timp, ciocolata amăruie este dulcele preferat şi de inimă. Ciocolata are acţiune benefică asupra sistemului cardiovascular, a arătat un studiu prezentat anul trecut la Congresul european de cardiologie de la Viena. Potrivit studiului, ciocolata amăruie stimulează circulaţia sangvină, deoarece conţine nişte substanţe cu efect anticoagulant. Datorită proprietăţilor anticoagulante, ciocolata este numită uneori “aspirina dulce”.
CACAO. Ciocolata reduce riscul afecţiunilor cardiovasculare şi al celor neurodegenerative cu o condiţie: să conţină minimum 70% cacao, şi nu înlocuitori de unt de cacao. Numai astfel ciocolata este o sursă bună de flavonoide, substanţe cu proprietăţi antioxidante. Flavonoidele împiedică depunerile de grăsimi pe pereţii vaselor sangvine. Studiile au arătat, de asemenea, că flavonoidele din cacao previn îmbătrâni