Tara tuturor posibilitatilor, de unde unii ar pleca cu prima ocazie in timp ce altii au renuntat la multe "trenuri" si au ramas. Victima a luptelor politice, a eternului conflict dintre cele doua palate, o uram si o iubim dupa cum ne coafeaza mai bine. O injuram si-i cantam imnul la betie. O iubim pe 1 Decembrie, dupa care uitam ca exista.
O vaduva grobiana si o nimfeta in acelasi timp, ne surprinde placut ca apoi sa ne dezamageasca din nou. A ales sa ne dezamageasca din prima, fiindca nu vrea sa avem asteptari de la ea. Sunt zile in care viata cu ea este sub orice critica, cand nu are absolut nimic bun, nimic frumos, cand este o epava esuata pe linia vietii noastre si doar atat.
Sunt zile cand o ascundem intr-o camera, in mintea noastra, si aruncam, nepasatori, cheia. Sunt zile cand, asa sifonata cum e, ii cantam "Ce bine ca esti". Mircea Badea spunea ca traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul. Eu spun ca traim cu Romania si, orice am face, iubim sa o uram tot timpul.
Iubesc Romania cand n-am pe cine iubi
Relatia mea cu Romania este una cu suisuri si coborasuri, ca orice relatie normala. Iubesc Romania cand n-am pe cine iubi. Este o companie relativ buna intr-o seara de primavara, cand stau si ma uit la ea de pe treptele de la Teatrul National Bucuresti.
Nu stiu daca de vina sunt hormonii fugiti de acasa ca doar e primavara, ca m-a batut soarele in cap, nu stiu daca de vina este starea datorata tigarii sau muzicii, dar as putea jura ca imi este chiar simpatica. Atunci, acolo...
Iubesc Romania cand sunt in Vama Veche, cand ma imbat si cant "Treceti batalioane romane Carpatii" si "Desteapta-te romane". Iubesc Romania cam tot atunci cand iubesc si Vama Veche. N-o iubesc de ziua ei, oricum atunci o iubesc prea multi si n-as avea loc, iar eu am mania posesiunii si o vreau doar pentru mine, atat
