Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri.
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri.
4 ianuarie 1979
(n.red. – continuare)
Mereu vor rămâne destui proletari autentici în această lume, ca să găsească ei soluţia cea dreaptă şi să se substituie creierelor înecate în gânduri bolnave ale îmburgheziţilor care sunt gata să provoace orice duel pentru că nu ei îi vor fi actorii.
Oprim la Budapesta, bucuroşi că mecanicii unguri recuperaseră de la Curtici încoace o bună parte din întârzierea trenului pe teritoriul românesc. Bucuroşi dintr-un motiv simplu: prindem legătura de Viena şi nu vom fi obligaţi să stăm în tren ore în şir să aşteptăm formarea altui tren, după-amiază.
În minutele pe care le avem la dispoziţie, Dan Lăzărescu, antrenorul de patinaj, coboară pentru mine şi pentru băiatul meu, în gară, şi cumpără pe 20 de forinţi, pe care i-i dau, două sticle de câte un litru de Cico. E foarte gustos acest Cico şi sunt foarte, foarte prietenoşi cei patru componenţi ai lotului nostru de patinaj. Doi dintre ei sunt maghiari şi am surpriza şi bucuria să constat că, stând la geamul deschis cu băieţii aceştia şi auzind ei pe un grăsun mic că ne jigneşte (“uite-i pe tâmpiţii ăia că au deschis geamul!”), unul dintre ei strigă în ungureşte ceva, supărat şi cu obrajii aprinşi, da, strigă spre grăsun, dar acela tace, ruşinat mai ales că e pe peron cu Janos, amicul nostru din tren.
– I-am spus că tâmpit e el şi să se ducă la mumă-sa!, îmi traduce patinatorul şi izbucnim toţi în râs.
Când Janos urcă, îmi spune: “A vorbit prostii, scuzaţi-l”.
Gara Budapest
