Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele AVAS crede că N.V. Popa nu a învăţat capitalismul

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 3 martie 2008 ·

Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu (foto), a răspuns duminică acuzelor care i-au fost aduse de europarlamentarul braşovean Nicolae Vlad Popa. Atanasiu i-a transmis lui Popa că la Tractorul a fost o licitaţie cu strigare la care se putea înscrie oricine, „inclusiv domnia sa”.

„În urma acelei licitaţii cu strigare s-a încheiat un contract adjudecat de acela care a dat cel mai bun preţ. Folosind această metodă, în Europa civilizată, pe care dumnealui o reprezintă în Parlamentul European, se numeşte că ai făcut o tranzacţie la preţul pieţei. Acesta este definiţia”, a mai spus Atanasiu. Acesta a rezumat foarte plastic acuzele lui Popa - „de ce am folosit licitaţia cu strigare deschisă pentru oricine din lumea acesta dorea să participe, de ce au participat la licitaţie persoane fizice şi juridice pe care dânsul nu le agreează şi de ce acelea au oferit cel mai mare preţ ca să îşi adjudece activele de acolo”.

Preşedintele AVAS a explicat că într-o societate democratică, oricine cumpără o societate şi observă că ar câştiga mai bine din afaceri imobiliare decât dintr-o dezvoltare industrială va alege prima opţiune. „Aşa se întâmplă şi în Germania, şi în Anglia, şi în Franţa, şi în Italia, şi în toată lumea civilizată. Nu se întâmplă în comunism. Comuniştii au alte reguli şi te obligă să faci ce spun ei. Dar într-o societate liberă ai voie să îţi alegi tu, pe banii tăi, obiectul de activitate pe care vrei să îl desfăşori. Nu ţi-l poate impune nici domnul Nicolae Vlad Popa, nici altcineva”, a mai arătat sursa citată.

Atanasiu l-a acuzat, indirect, pe Popa de demagogie, deoarece fostul senator atrage atenţia că nu ar fi trebuit să se impună condiţii de genul păstrării obiectului de activitate, după care acuză statul că lasă noii proprietari ai platformei să facă ce vor ei acolo.

„Aceasta este legea li

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 42 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 3 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum o ora
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°