Ne indreptam oare catre o conducere bicefala? E greu de crezut, mai ales pe termen mediu si lung. Problema e ca diviziunea puterii e departe de a se inscrie in traditia ruseasca unde notiunea de tar a supravietuit chiar si celor 70 de ani de comunism.
Desi zeci de milioane de cetateni s-au prezentat disciplinat in salile de vot, ceea ce s-a intimplat ieri in Rusia nu are nimic in comun cu ideea de alegeri in adevaratul sens al cuvintului. Politologul Lilia Sevtova, de la Centrul Carnegie din Moscova, descrie inspirat situatia de acolo numind-o „imitatie de democratie".
Un fel de democratie de carton a la Potemkin. Aparentele sint salvate: exista in teorie alegeri cu mai multi candidati, multipartidism, parlament si tot felul de institutii cu denumiri si functiuni pe hirtie asemanatoare celor din Occident. Dar in realitate totul e golit de continut. Se vorbeste despre presa independenta si de libertatea de expresie, dar fostul campion mondial de sah Gary Kasparov a fost retinut de politie chiar ieri in timp ce incerca sa protesteze impotriva manierei in care s-au derulat campania si alegerile prezidentiale.
De luni de zile e foarte clar pentru toata lumea cine ii va succeda lui Vladimir Putin in functia de sef al statului. Singurele elemente cu un oarecare grad de incertitudine ramineau doar prezenta la vot si scorul final al cistigatorului. Numele sau e Dmitri Medvedev si „succesul sau electoral" a fost programat din timp de actualul presedinte, Vladimir Putin. Si asta chiar daca pe buletinele de vot au mai existat alti trei contracandidati.
In realitate, singurul rost al acestora a fost doar acela de a conferi legitimitate mandatului noului locatar de la Kremlin. Tot aparatul de stat a lucrat in slujba sa. Medvedev a refuzat cu superioritate sa participe la dezbateri cu ceilalti candidati dar jurnalele de stiri au fost suprasaturate c