Florin Călinescu este preşedinte la Pro Tv din 9 martie. Personaje dintre cele mai savuroase, inepuizabile intrigi de culise. În "Anticamera", cel mai nou serial de ficţiune, produs de
Florin Călinescu este preşedinte la Pro Tv din 9 martie. Personaje dintre cele mai savuroase, inepuizabile intrigi de culise. În "Anticamera", cel mai nou serial de ficţiune, produs de MediaPro Pictures, Călinescu nu este doar actor, ci şi regizor.
Preşedintele Boerescu este înzestrat cu o minte sclipitoare, lucru care-l ajută să urzească cele mai diabolice şi amuzante planuri. "Pe mine m-a interesat întotdeauna zona socialului şi a politicului pentru că sunt un zoon politikon de când mă ştiu şi societatea noastră este încă dependentă de zbaterile şi zbuciumul refacerii tranziţiei, reformei care continuă la nesfârşit.
Iar asta se întâmplă, dacă ne amintim bine, de la Burebista încoace, când a trebuit să le taie oamenilor viţa-de-vie pentru că nu făceau nimic cu ea. De 2000 de ani nu s-au schimbat prea multe", spune Călinescu. Serialul nu se leagă de cineva anume, nu este un film biografic, nu se referă la un preşedinte, un senator, un voievod.
"Acţiunea se întâmplă în România, numele sunt româneşti, dar vorbim despre arhetipuri - corupţie, lăcomie, prostie ş.a. cam cum era în "O scrisoare pierdută," precizează Călinescu. Oamenii preşedintelui sunt Alex Popa şi Haralambie, care ştiu că dacă-i stau în preajmă au şi ei ceva de câştigat: putere şi faimă.