EVZ găzduieşte, începând de astăzi, o nouă rubrică: „Presa epocii staliniste“. În primul său număr (3 aprilie 1949), „Scânteia Tineretului“ titra: „Tovarăşi, ne luăm angajamentul!“. Şi a trimis oameni la închisoare prin delaţiunile publicate.
De la căderea lui Nicolae Ceauşescu, noi, românii, am reuşit performanţa de a stupefia în mai multe rânduri opinia publică internaţională. Primele semne de întrebare au apărut la câteva luni după evenimentele din decembrie 1989. „Revoluţia“ de la Bucureşti a fost etichetată drept „O minciună mare cât secolul“ („Un mensonge gros comme le siecle: Roumanie, histoire d’une manipulation“, carte apărută în 1990, sub semnătura ziaristului francez Michel Castex). Au urmat mineriadele, care au îngrozit o lume întreagă. În fine, corupţia generalizată, maniera în care se face politică pe malurile Dâmboviţei, tot ce se întâmplă în „spaţiul carpato-danubiano-pontic“ este ciudat şi departe de manierele lumii civilizate. După ce a stat câţiva ani buni în România şi, în calitate de şef al Delegaţiei Comisiei Europene în ţara noastră, s-a învârtit prin mai toate mediile sociale, Jonathan Scheele a tras o concluzie dureroasă pentru noi, românii: „Cu cât vă cunosc mai bine, cu atât vă înţeleg mai puţin!“.
Naşterea „limbii de lemn“
Ca orice popor, avem şi părţi bune, şi părţi rele. La noi, însă, cele rele au fost adâncite de comunism, care a lăsat urme mai adânci decât la alţii. Interesul deosebit pe care Stalin l-a acordat României, altoit pe nişte slăbiciuni mioritice, a făcut ca perioada stalinistă să fie foarte dură. După ce şi-a plantat oamenii la Bucureşti, Generalissimul Stalin a lucrat temeinic, după un plan bine pus la punct. Unul dintre mijloacele de care s-a folosit a fost presa. Ziarele stalinismului românesc sunt o oglindă extraordinară a acelei epoci. Consilierii sovietici aflaţi în R
