Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Implant la 13 luni

Publicat in Jurnalul, luni 3 martie 2008 ·

MALFORMAŢIE ● A venit pe lume fără nervii auditivi

La puţin peste 1 an, o fetiţă din Spania este cea mai tânără pacientă din lume care a beneficiat de un implant auditiv la nivelul trunchiului cerebral. În urma intervenţiei, fetiţa este sensibilă la zgomote şi a început să gângurească.

MALFORMAŢIE ● A venit pe lume fără nervii auditivi

La puţin peste 1 an, o fetiţă din Spania este cea mai tânără pacientă din lume care a beneficiat de un implant auditiv la nivelul trunchiului cerebral. În urma intervenţiei, fetiţa este sensibilă la zgomote şi a început să gângurească.

Se numeşte Carmen Serrano Davo şi s-a născut cu o malformaţie congenitală din cauza căreia suferă de hipoacuzie bilaterală profundă. Iniţial, medicii au luat în considerare posibilitatea unui implant cohlear. Implantul cohlear presupune introducerea unei spire cu mai mulţi electrozi în urechea internă, pentru stimularea nervilor auditivi. Însă în urma testelor efectuate, medicii au descoperit că fetiţei îi lipsesc nervii auditivi al căror rol este să transmită către creier semnale sonore din exterior. De aceea, un implant cohlear nu a fost posibil în cazul lui Carmen.

CIP. O echipă multidisciplinară din cadrul Spitalului Universitar din Navarra, coordonată de dr Manuel Manrique Rodriguez, a ajuns la concluzia că fetiţa are nevoie de un implant auditiv. Această operaţie constă în implantarea unor electrozi la nivelul structurilor auditive ale trunchiului cerebral. Aceşti electrozi sunt conectaţi la un cip de emisie-recepţie aflat sub piele. Un receptor care se montează pe capul copilului captează sunetele şi le transmite către cipul de sub piele prin unde de radiofrecvenţă. Cipul decodează informaţia sonoră primită şi trimite la rândul său un mesaj către electrozi. Iar în final electrozii transformă acest mesaj în stimuli nervoşi pe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 6 minute
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 53 minute
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum o ora
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 14 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 46 minute
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 9 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 12 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 10 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°