SILVIU SERGIU: "Pe Ion Iliescu îl ia gura pe dinainte: ba că «proprietatea e un moft», ba că «Europa e scârnavă»".
Un profesor de geologie l-a întrebat odată dacă el crede în Dumnezeu.
Bucureşti, 3 martie 2008. O vilă confortabilă din Cartierul Primăverii. Odinioară, în ea se lăfăiau foştii nomenclaturişti comunişti. Între timp, nu s-a schimbat mare lucru, chiar dacă ţara a trecut printr-o revoluţie. A fost, pesemne, confiscată.
În sufrageria inundată de soarele primăvăratic, stă el. Ultimul comunist. „Comunistul cu faţă umană“, „comunistul de bine“ cum îi place să se alinte în intimitate. Împlineşte astăzi 78 de ani, iar bătrâneţile îi sunt alinate de binefacerile capitalismului. Fie el unul de cumetrie, cum ipocrit l-a catalogat, „uitând“ că l-a girat din cea mai înaltă funcţie în stat.
Clipele în care se gândeşte la înaltele idealuri revoluţionare, care i-au înflăcărat anii tinereţii, sunt tot mai rare.
De câte ori o face, îl ia gura pe dinainte. Ba că „proprietatea e un moft“, ba că „Europa e scârnavă“, ba „impozit de 80%“. De câte ori a scăpat porumbelul, a fost înfierat în public. Ba că e „o cârpă kaghebistă“, ba că e „o bătrână şandrama comunistă“, ba că e „expirat“. Toate etichetele astea l-au deranjat. Îi plac etichetele doar atunci când le pune el.
Cum a fost cu „prostănacul“. Ce bine s-a simţit atunci. Mai ales că a îndrăznit ulterior să-i fure şefia partidului. Acum câteva zile, acelaşi prostănac a făcut un banc despre sex pe seama lui. Cică: „important este de ce parte te afli“.
Zâmbeşte satisfăcut. El a fost întotdeauna de partea care trebuie. Niciodată la primire. Nici chiar atunci când a fost vorba de România. Nu a avut nicio reţinere să o siluiască. A avut însă ipocrizia să pretindă că a fost „coup de foudre“.
Brusc, un fior de plăcere îi străba
