» La capatul a aproape sapte ore de dezbateri, deputatii au reusit ieri sa adopte legea prin care se introduce votul uninominal intr-un singur tur de scrutin.
» PSD a reusit sa-si impuna punctul de vedere in ceea ce priveste alegerea presedintilor de consilii judetene dupa acelasi sistem.
» Uninominalul ar putea totusi sa nu se aplice la alegerile locale din primavara, in cazul in care legea va fi tergiversata prin atacarea la Curtea Constitutionala.
Presati de prezenta camerelor de televiziune si de insistenta presei in ceea ce priveste soarta votului uninominal, deputatii au intreprins ieri un adevarat tur de forta si, la capatul a aproape sapte ore de dezbateri, au reusit sa dea votul final pentru proiectul care schimba sistemul electoral: 231 de optiuni "pentru" (apartinand PSD, PNL, PD-L, PC, minoritatilor nationale si independentilor), 11 optiuni "contra" (PRM) si 18 abtineri (cei 16 deputati ai UDMR, la care s-au adaugat pesedistul Vasile Nicula si democrat-liberalul Daniel Ionescu).
In general a fost agreata varianta rezultata din Comisia de cod electoral, cu exceptia a doua amendamente esentiale impuse de PSD, care au vizat modalitatea de redistribuire a mandatelor si, respectiv, aplicarea votului uninominal si pentru presedintii de consilii judetene. "Nimic nu impiedica PNL sau PC sa-si gaseasca oameni puternici care sa obtina voturi in teritoriu", a argumentat deputatul PSD Victor Ponta. "Guvernul si Curtea Constitutionala ne-au sprijinit ca dvs. sa fiti deputati de cartier, iar presedintii de CJ sa fie primari de judet", a afirmat pesedistul Anghel Stanciu. In cele din urma, uninominalul a fost extins la presedintii de CJ cu 132 de voturi "pentru", 42 "contra" si 62 de abtineri. sef al consiliului judetean va fi desemnat candidatul care va obtine cel mai mare numar de voturi valabil exprimate, iar un al do