Ciorbă de urzici. Tocană de urzici. Gulaş – tot cu înţepătoarele verdeţuri pe post de vedete absolute! Un pilăfior în care abundă…, aţi ghicit, ei bine, da, tot ele, urzicile.
Ciorbă de urzici. Tocană de urzici. Gulaş – tot cu înţepătoarele verdeţuri pe post de vedete absolute! Un pilăfior în care abundă…, aţi ghicit, ei bine, da, tot ele, urzicile. Ba chiar şi-o plăcintă umplută tot cu plăntuţele acestea fradege-fragede, dar duşmance redutabile ale reumatismului articular. Cam la vremea asta, când pădurea începe să-şi dezghioace frunzele, îmi place să repet câteva gesturi ale primilor mei ani. Cum ar fi, de exemplu, culesul urzicilor ce-abia îşi iţesc capetele verzi, al grâuşorului pentru supe şi-al leurdei – zisă şi usturoiul ursului –, care condimentează, în chip fericit, bucatele mele de primăvară. Nu mai vorbesc de beneficiul pe care organismul slăbit de iarnă îl are, după “pumnul” ăsta de vitamine şi fier. Iar dacă pădurea încă îmi este aproape, recunosc că îmi lipseşte cuptorul cu lemne şi plita bunicii, unde-mi pregătea, în săptămânile din Postul Paştilor, o delicioasă turtă umplută cu urzici. Pregătită din cel mai simplu aluat: apă, făină şi sare, foaia se-ntinde subţire-subţire. Se unge cu puţin ulei (“cu pana”) şi se pune a doua foaie deasupra, peste care se aşază umplutura, pregătită din urzici fierte şi tocate, ceapă verde ori praz tocat şi călit, leurdă şi sare. De nu-i postul prea strâns, se adaugă puţină smântână, un ou bătut şi-o lingură-două de făină. Altminteri, se poate “lega” numai cu făină “topită” în zeama urzicilor, ori cu pesmet sau chiar cu miez de pâine, înmuiat în zeamă şi stors puţin. Se întinde umplutura în mijlocul foii, apoi se adună marginile spre centru şi se suprapun. Turta, o dată umplută, se aşază într-o tavă, dându-se la cuptor, după ce a fost unsă cu apă sau cu un ou bătut, dar se poate pregăti şi prăjită (coaptă) î
