Saakaşvili susţine că ţara sa e pregătită pentru obiectivele Alianţei Preşedintele Mihail Saakaşvili şi-a exprimat speranţa că atât ţara sa, cât şi Ucraina vor obţine statutul
Saakaşvili susţine că ţara sa e pregătită pentru obiectivele Alianţei
Preşedintele Mihail Saakaşvili şi-a exprimat speranţa că atât ţara sa, cât şi Ucraina vor obţine statutul oficial de ţări candidate la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, cu ocazia viitorului summit al Alianţei, ce va avea loc între 2 şi 4 aprilie la Bucureşti.
Saakaşvili a afirmat că Georgia a ajuns "într-un moment istoric" în ceea ce priveşte progresele necesare aderării la NATO. "Ceea ce noi toţi, inclusiv eu, consideram o utopie acum doi sau trei ani a devenit realitate azi", a declarat el.
Mai mult, cu ocazia unei vizite efectuate la Varşovia, Saakaşvili şi-a declarat, în compania omologului său polonez Lech Kaczynski, încrederea că decizia ca Georgia să primească planul de acţiune pentru aderare (Membership Action Plan) va fi luată la Bucureşti. Cu acest prilej, preşedintele polonez Lech Kaczynski a reiterat sprijinul Poloniei pentru aderarea Georgiei la NATO şi aspiraţiile europene ale acesteia.
Tbilisi intenţionează să desfăşoare o campanie diplomatică pe lângă ţările membre ale Alianţei, menită să asigure Georgiei un vot pozitiv cu ocazia reuniunii la vârf din aprilie.
Astfel, Saakaşvili a anunţat că va efectua în curând o vizită oficială la Washington. AFP aminteşte că o viitoare aderare a Georgiei la Alianţa Atlantică este susţinută de SUA, însă nu este văzută de ochi buni de Rusia vecină.