Salariatii "Electrica" Braila au semnat in grup lista prin care sindicatele isi consulta propriii membri cu privire la declansarea anuntatelor miscari de protest. Potrivit liderului Sindicatului "Lumina" Braila, afiliat la Federatia "Univers", peste 90% dintre membri au semnat pentru sustinerea miscarilor de protest urmind ca centralizarea semnaturilor la nivel national sa aiba loc zilele urmatoare la Bucuresti. "Joi, 6 martie, la Bucuresti va avea loc sedinta Consiliului de conducere al Federatiei unde se vor centraliza semnaturile membrilor si, dupa parerea mea, cred ca se va ajunge la declansarea luptei sindicale prin organizarea unei greve de avetisment, urmata de o greva generala. Cel mai probabil greva de avertisment va avea loc luni, 10 martie, iar dupa o saptamina, mai precis in data de 17 martie, s-ar putea ajunge chiar si la greva generala", a explicat Nicolae Buzea, liderul sindicalistilor de la "Electrica" Braila.
Printre revendicarile formulate de sindicalisti, cel mai important punct face referire la acordarea unei cresteri salariale cu 25% incepind cu ianuarie 2008. De subliniat este ca, potrivit explicatiilor sindicalistilor, in cazul declansarii grevei de avertisment sau a grevei generale nu se va ajunge la intreruperea alimentarii cu energie electrica a consumatorilor, astfel incit acestia din urma sa nu fie afectati de proteste.
Salariatii "Electrica" Braila au semnat in grup lista prin care sindicatele isi consulta propriii membri cu privire la declansarea anuntatelor miscari de protest. Potrivit liderului Sindicatului "Lumina" Braila, afiliat la Federatia "Univers", peste 90% dintre membri au semnat pentru sustinerea miscarilor de protest urmind ca centralizarea semnaturilor la nivel national sa aiba loc zilele urmatoare la Bucuresti. "Joi, 6 martie, la Bucuresti va avea loc sedinta Consiliului de conducere al Federatiei unde se