70%. Cu aceste procente a fost plebiscitat Dmitri Medvedev la alegerile prezidentiale desfasurate duminica in Rusia. Un scor care arata ca transferul de incredere si simpatie este cel putin la fel de important ca predarea prerogativelor. „Acestea nu sint alegeri in care oamenii aleg. Totul este decis dinainte.“ Este verdictul dat de filiala rusa a organizatiei Transparency International, in preambulul unui scrutin croit pe tiparele precarei democratii marca Vladimir Putin. Tarul si-a desemnat urmasul la tron in persoana celui mai fidel dintre colaboratori, iar o imbatabila masinarie de propaganda a desavirsit ceea ce mediile occidentale au numit operatiunea „Succesorul“.
Indezirabilii Garry Kasparov, sahistul de geniu facut mat de un regim care l-a hartuit pina la epuizare, Vladimir Bukovski, celebrul disident sovietic, sau Mihail Kassianov, un ex-premier prea liberal pentru gusturile autocrate ale lui Putin, s-au retras ori au fost descalificati de autoritatile electorale ruse din competitia prezidentiala. A urmat ceea ce nici cel mai indulgent audit in materie de democratie nu ar putea califica drept o campanie electorala echilibrata si corecta, una care sa acorde macar sanse teoretice adversarilor Kremlinului – un comunist intratabil, un ultranationalist nefrecventabil si reprezentantul obscur al firavului curent liberal.
Posturile de televiziune, private sau publice, s-au intrecut in a difuza materiale pozitive despre Dmitri Medvedev, alocindu-i spatii largi de emisie, disproportionate fata de aparitiile sterse ale rivalilor. Altminteri, Medvedev, prim-vicepremier in functie, a ignorat dezbaterile televizate, invocind faptul ca are de lucru. Grupurile civice independente sint convinse ca verticala puterii, adica guvernatorii si primarii, au transmis directorilor de institutii publice ordinul de a exercita presiuni asupra angajatilor in
