Urmele lasate de trecerea romanilor in urma cu aproape doua milenii pe actualul teritoriu al judetului Mehedinti sunt ingropate in gunoaie sau lasate in paragina de autoritatile nepasatoare. Ramasitele podului ridicat de Apollodor din Damasc sau ale castrului roman de la Drobeta sunt cotropite, in functie de anotimp, de vegetatie sau de mormane de gunoaie. Mai mult, in zone pline de vestigii au inceput sa rasara paduri de vile.
calatorul care coboara din bulevardul strajuit de ramasitele stravechiului castru roman de la Drobeta spre malul Dunarii intra in perimetrul cel mai bogat in ruine de pe intreg teritoriul tarii. Nicaieri pe o intindere de doar cateva sute de metri nu intalnesti ca aici, intre Cetatea Severinului si piciorul Podului lui Traian, atatea vestigii ale trecutului. Privit de pe a doua terasa a fluviului, peisajul pare sublim, cu Dunarea mladiindu-se ca un gat de lebada printre maluri, aproape egale ca inaltime, cu o infatisare de par ondulat conferita de vechi dune fixate in timp. Calea ferata tiveste drept, ca un chenar urmarind cursul apei ce margineste perimetrul incarcat de atata istorie. In asfintitul soarelui, peisajul pare un decor de teatru. Strabatuta insa la pas, zona se infatiseaza jalnic.
Dupa 1903 ani
Construit dupa primul razboi cu dacii si inaintea celui de-al doilea, adica intre anii 103 si 105 d.Ch., Podul lui Traian de peste Dunare, monumentala opera a arhitectului Apollodor din Damasc, mai impresioneaza astazi vizitatorii doar cu cateva ruine macinate cu o agresivitate de intemperiile vremii si de crasa nepasare a autoritatilor. Sursele antice primare referitoare la pod, ca si comentariile lui Traian nu s-au mai pastrat pana in vremurile noastre. Singurele date le mai aflam din textele lui Dio Cassius, Procopius si cele ale poetului bizantin Tzetzes, care spun ca podul a fost construit intr-un loc unde alb
