BOGDAN HRIB: "Înainte de toate ar trebui precizat că în Occident editurile sunt degrevate, în majoritatea cazurilor, de distribuţia punctuală - către micii librari."
Înainte de toate ar trebui precizat că în Occident editurile sunt degrevate, în majoritatea cazurilor, de distribuţia punctuală - către micii librari. Există societăţi de distribuţie naţionale sau regionale care precomandă titlurile cu mult timp înainte de data apariţiei având la dispoziţie cataloagele editurilor.
Se vehiculează foarte des sintagma „cartea nu se vinde“ sau, mai des, „lumea nu mai citeşte“. Cred că afirmaţiile sunt false şi problemele sunt mai degrabă de comunicare. Şi când spun comunicare înţeleg modul în care un potenţial cititor-cumpărător află de o carte nouă, află de unde o poate cumpăra (adresa şi orarul librăriei), precum şi, de multe ori, o adevărată provocare finală, unde se află acea carte în librăria respectivă.
Consider că principala problemă a binomului editură-librărie nu este rabatul mare cerut de librar (rabat ce depăşeşte uneori 50%!), ci modul în care librăria gestionează comunicarea cu cititorii-cumpărători. Aici se pot identifica, în opinia mea, două disfuncţii majore: profesionalismul librarilor şi aranjarea cărţilor în spaţiul alocat.
Librarii sunt în multe cazuri simpli vânzători. Desigur, e greu de găsit personal cult şi entuziast, mai ales că salarizarea nu este de top. Şi aşa se închide cercul neputinţei. La un salariu mic, personal slab calificat care generează vânzări scăzute, care nu pot genera o creştere de salariu... şi tot aşa!
Ar mai fi de adăugat şi faptul că foarte puţine librării oferă puncte de informare informatizate prin care să poţi afla dacă titlul respectiv există în vânzare, câte exemplare mai sunt şi pe ce raft...
Aranjarea cărţilor este o dramă care le întrece pe ce
