Alexandru al III-lea, urmasul la tron al lui Alexandru al II-lea, era figura despotului innascut. Cel putin aceasta a fost impresia pe care i-a lasat-o lui Carol I al Romaniei, care l-a cunoscut in timpul Razboiului din 1877-1878, cand Alexandru a comandat asediul Rusciucului.
Inalt de mai bine de 1,90 m (cu aproape 20 cm peste statura lui Carol). Un cap enorm. Ochi violent de albastri. Avea 31 de ani la venirea sa pe tron (era nascut in 1845, fiind deci apropiat de varsta lui Carol). Devenise urmas al tronului in 1865, in urma mortii fratelui sau mai mare, Nicolae. Un om corect si lipsit de imaginatie.
Se asemana din acest punct de vedere cu Carol, dar se deosebea de acesta prin felul de a privi institutiile reprezentative ale statului.
Ele nu erau, dupa Alexandru, decat inventii ale Occidentului, ceea ce de fapt si erau, iar lui i se pareau nepotrivite pentru Rusia (se simte aici puternica influenta lasata de extutorele sau, cunoscutul ganditor rus traditionalist si slavofil Konstantin Pobedonosev, care i-a indrumat educatia). Se considera un rus autentic, cunoscator al poporului sau, si nu era deloc dispus sa sacrifice principiul autentic rusesc al autocratiei.
Impresionat puternic de moartea sangeroasa a tatalui sau, privea orice liberalizare a societatii ruse nu doar cu neincredere, ci chiar cu dusmanie. Dimpotriva, Carol voia sa apropie tot mai mult tara peste care domnea de Occident si de institutiile acestuia, preocupandu-se ca ele sa si functioneze. Asta i se parea a fi datoria lui de suveran. Din punctul de vedere al educatiei si al rostului lor pe tron, intre cei doi suverani exista o neta deosebire, care n-a favorizat nici un fel de apropiere. Indepartarea a fost sporita de politica de rusificare, devenita sub Alexandru al III-lea oficiala.
Limba rusa devine limba obligatorie pentru toate materiile din clasele superioar
