Acum mai bine de 20 de ani, o colegă de şcoală plecată în Italia îmi scria despre prima ei experienţă într-un supermarket occidental: “Cred că au şi urechi de elefant aici! E incredibil câte poţi găsi!”. Urechi de elefant n-am văzut încă pe la noi, însă în ultima vreme poţi găsi şi urechi de măgar. Pe capul tău, când ieşi cu coşul plin.
Acum mai bine de 20 de ani, o colegă de şcoală plecată în Italia îmi scria despre prima ei experienţă într-un supermarket occidental: “Cred că au şi urechi de elefant aici! E incredibil câte poţi găsi!”. Urechi de elefant n-am văzut încă pe la noi, însă în ultima vreme poţi găsi şi urechi de măgar. Pe capul tău, când ieşi cu coşul plin.
Poate aţi băgat de seamă scandalul din ultima vreme. Producătorii noştri se plâng că supermarketul le strânge de gât afacerea. Ei nu pot vorbi deschis, pentru că mâine le vin avocaţii ăia scumpi la poartă. Însă nimic nu ne poate împiedica să aducem vorba de ele, aşa… la nivel teoretic. Mai ales că nu doar interesele producătorilor sunt la mijloc, ci şi ale noastre, ăştia de cumpără. Cum ne fac din marketing, deci? Simplu: să zicem că eşti o firmă de lactate şi vrei să pui mâna pe o cotă cât mai mare de piaţă, mai repede decât ar permite gustul şi calitatea mărfii tale. Ce e de făcut? Păi te înţelegi cu supermarketul să pună pe 80% din raftul cu lapte doar produsele tale. Sigur, te costă câteodată chiar mai mult decât profitul. Însă efectul psihologic e garantat: laptele tău e perceput ca fiind cel mai “popular”, cel mai la îndemână, cu cel mai bun raport calitate-preţ. Cumpărătorul, naiv, are o logică simplă: “Dom’le, dacă un metru de raft are laptele ăsta, o fi ceva de capul lui!”. Competiţia, înghesuită în spaţiul care rămâne, are mari probleme: gândiţi-vă că şi dacă oamenii ar vrea să cumpere brandul ei, cutiile din raft sunt puţine şi se epuizează repede. Suprafaţa mică le dă un