În accepţiunea modernă, sintagma “aer condiţionat” se referă cel mai adesea la răcirea şi dezumificarea aerului dintr-un spaţiu interior, având drept scop esenţial sporirea confortului. Despre importanţa şi utilizările modern

În accepţiunea modernă, sintagma “aer condiţionat” se referă cel mai adesea la răcirea şi dezumificarea aerului dintr-un spaţiu interior, având drept scop esenţial sporirea confortului. În sens mai larg, expresia poate defini orice proces de răcire sau încălzire, ventilare sau dezinfecţie ori alte procedee prin care se intervine asupra calităţii aerului dintr-o incintă. Instalaţiile de aer condiţionat moderne, intrate în uz larg pe la începutul secolului al XXI-lea, au însă o istorie foarte veche, care se duce către începuturile civilizaţiei.

Din Roma antică în Egipt

Ideea de a răci aerul din interiorul casei în perioada de vară vine din vremea Imperiului Roman. Clădirile patricienilor din Roma antică aveau zidurile străbătute de un sistem sofisticat de canale prin care curgea apa rece, venită din apeductul central. În felul acesta, temperatura din interior era coborâtă semnificativ.

Un principiu asemănător era folosit şi în Persia medievală, unde se utilizau cisterne cu apă sau chiar turnuri de vânt pentru răcirea pereţilor. În secolul al II-lea, inventatorul chinez Ding Huan a creat un sistem giratoriu pentru a produce… aer condiţionat. Sistemul era compus din şapte roţi, având fiecare diametrul de aproximativ trei metri şi era acţionat manual.

După anii 700, în vremea dinastiei Tang, împăratul Xuanzong avea în palatul imperial o “sală rece”, unde se folosea un sistem de palete ce se roteau prin forţa apei, introducând în interior aer răcoros şi umidificat. Sisteme de răcire a încăperilor erau frecvent folosite în Egiptul medieval, descrise în amănunţime de Abd al-Latif al-Baghdadi (anul 1200