Oţelul s-a impus ieri în deplasare, pe terenul echipei UTA, cu scorul de 1-0, şi a complicat socotelile celor de la Arad, care se afundă astfel în subsolul clasamentului.
Oţelarii au marcat singurul gol al meciului în minutul 44 după ce Emil Jula a transformat un penalty obţinut de Daniel Stan. În repriza secundă, UTA a atacat în valuri şi chiar a reuşit să marcheze în minutul 66 prin Edson, însă arbitrul de centru, Mugurel Drăgănescu, a anulat corect golul, pe motiv de ofsaid.
Meciul s-a desfăşurat pe un teren impracticabil, lucru care a îngreunat încercă rile gazdelor de a restabili egalitatea. Cea mai mare ocazie a „Bătrânei Doamne“ a venit în minutul 83 când Bălţoi a reluat din cădere o centrare venită de la Opriţa, dar mingea s-a lovit de Stoian Kolev, portarul bulgar al lui Oţelul, aflat ieri într-o formă de zile mari.
Pentru „siderurgişti“, victoria a fost cu atât mai importantă cu cât aceştia au venit la Arad cu nu mai puţin de cinci jucători suspendaţi: Ramses Gado, Dorin Semeghin, Janos Sezkely, Gabriel Paraschiv şi Sergiu Brujan. Petre Grigoraş, antrenorul Oţelului, a recunoscut cu fair-play că a avut noroc plecând cu trei puncte de la Arad: „Trebuie să recunosc că am avut multă şansă. Din fericire pentru noi, UTA nu şi-a fructificat nicio ocazie“.
„Dacă nu băteam la Arad, eram în rahat. Îmi pare rău de UTA, dar decât să plângă mamele noastre, mai bine să plângă mamele lor“, a comentat, emoţionat, Marius Stan, directorul general al gălăţenilor. Petre Grigoraş a mai menţionat la finalul meciului de ieri că victoria cu UTA este importantă în perspectiva înfruntărilor viitoare: „Jucă m cu echipe care «trag» la cupele europene şi ne va fi foarte greu“. Şi pentru UTA programul viitor este unul dificil. „Bătrâna Doamnă“ joacă în etapa următoare cel mai încrâncenat meci din sezonul de primăvară: derby-ul orgolii