Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eurostat: Romania, codasa in UE in privinta fondurilor pentru cercetare

Publicat in Romania Libera, luni 10 martie 2008 ·

Oficiul european de statistica, Eurostat, arata in ultimul raport ca Romania este pe penultimul loc intre tarile membre sau viitoare membre ale Uniunii Europene (UE) in ceea ce priveste cheltuielile pentru cercetare si dezvoltare in 2006, relateaza NewsIn.

Cele 25 de tari membre ale Uniunii Europene, plus Romania si Bulgaria, au cheltuit pentru cercetare si dezvoltare, in 2006, echivalentul a 1,84% din produsul intern brut (PIB), la fel ca in 2005 si in scadere fata de nivelul de 1,86% din PIB inregistrat in anul 2000. Astfel, statele membre ale UE au investit cel putin 210 miliarde euro in cercetare si dezvoltare in 2006, comparativ cu cele de 170 miliarde euro din anul 2000, care, insa, au reprezentat la momentul respectiv 1,86% din PIB-ul UE.

Romania s-a situat, in 2006, pe penultimul loc, dupa Cipru, in privinta fondurilor orientate spre cercetare si dezvoltare, adica 0,46% din PIB, iar Cipru a investit, la randul sau, 0,42% din produsul intern brut. Bulgaria si Slovacia sunt si ele codase la investitiile in cercetare, cu 0,48% din PIB, respectiv 0,49% din PIB.

Tarile europene care au investit cei mai multi bani in acest domeniu, in 2006, au fost Suedia, cu 3,82% din PIB si Finlanda, cu 3,45%, urmate de Germania, 2,51%, Austria, 2,45% si Danemarca, unde investitiile au reprezentat 2,43% din produsul intern brut in 2006, mai arata datele publicate de Oficiul european de statistica.

Tinta vizata de statele membre UE in privinta fondurilor pentru cercetare si dezvoltare, fixata de strategia de la Lisabona, este ca, pana in 2010, acestea sa atinga cel putin 3% din PIB. Strategia de la Lisabona vrea sa transforme Uniunea Europeana intr-una dintre cele mai competitive si dinamice economii bazate pe stiinta din lume, explica Eurostat.

Investitiile Romaniei in cercetare si dezvoltare au fost de 444 milioane euro in 2

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Toţi cei şase români care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Mediafax acum 51 minute
MAE informează că în urma demersurilor derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris şi al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze şi australiene, toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră s

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 2 ore
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

Marcel Ciolacu: Lugojul este unul dintre oraşele care depăşesc Guvernul României, în direcţie greşită/ În 10 ani am fost conduşi cu ură/ În USR nu sunt altceva decât nişte ipocriţi, nişte mincinoşi

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, care a participat, sâmbătă, la Lugoj, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, a subliniat că Lugojul a stagnat în lipsa unui plan administrativ. El s-a referit şi la conducerile guvernelor din ultimii 10 ani ş

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 4 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 45 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum o ora
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Fost lider de sindicat la o instituţie de stat, cercetat pentru lipsa a 350.000 de lei din cotizaţii

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, filiala Constanţa, este acuzat de delapidare. Acesta nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru 350.000 de lei, bani proveniţi din cotizaţii. Vineri, poliţiştii şi procu

Nicolae Ciucă: Tinerii vor schimbarea, oameni buni, şi când vă spun chestiunea asta mă trec fiorii

HotNews acum 3 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, la Dăbuleni, în judeţul Dolj, că îl „trec fiorii” când vede tinerii implicaţi în politică, ce vor schimbare. Liderul PNL, Nicolae CiucaFoto: Inquam Photos / Saul Pop El a spus că în zona Olteniei nime

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 6 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°