Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miting impotriva independentei Kosovo la Timisoara

Publicat in Timpolis, luni 10 martie 2008 ·

Dupa cum anuntau inca de acum doua saptamani, reprezentantii timisoreni ai Noii Drepte au organizat sambata, in Piata Unirii din Timisoara, un miting de solidaritate cu sarbii din Kosovo. "Noi nu am participat", sustine conducerea Uniunii Sarbilor din Romania.

Participantii la actiunea organizata de Noua Dreapta au fost in marea lor majoritate tineri, care au venit la miting fluturand drapelele nationale ale Romaniei, Serbiei si Slovaciei. "Kosovo Polje – pamantul onoarei ortodoxe" a fost doar unul dintre mesajele de pe bannerele afisate.

Manifestarea s-a dorit a fi un semnal de alarma cu privire la pericolul creat de precedentul Kosovo care, in opinia organizatorilor, poate destabiliza intreaga regiune si poate avea efecte negative greu de anticipat pe termen mediu si lung.

La actiune au luat parte si invitati din Serbia si Slovacia, printre cei care au tinut discursuri numarandu-se Milan Filipovici, membru al Partidului Radical din Serbia si consilier local al orasului Varset, si Jan Kopunek, vicepresedintele organizatiei Slovenska Pospolitost, din Slovacia. Declararea unitara a independentei provinciei Kosovo a fost catalogata ca ilegala si imorala de catre vorbitori, acestia apreciind, printre altele, ca acest act s-a facut cu sprijinul "guvernelor marioneta din Occident".

Intrebat cand preconizeaza organizarea unor actiuni similare, Goran Mrakici, liderul Noii Drepte Timisoara, ne-a declarat ca nu si-au stabilit inca o actiune viitoare : "Noi am spus sambata cam ce aveam de spus. Depinde de ce se va mai intampla in Kosovo".

Interesant e ca la aceasta manifestare nu au participat reprezentantii Uniunii Sarbilor din Romania. "Noi nu am organizat aceasta actiune si nu am fost prezenti ca organizatie, spune deputatul Slavomir Gvozdenovici, presedintele Uniunii Sarbilor din Romania. Noi ne implicam doar in ceea ce organizam noi, si do

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum o ora
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 2 ore
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum 44 minute
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul este blocat pe ambele fire / Şase trenuri oprite

News.ro acum 28 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este oprit pe ambele fire, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: Potrivit CFR, la ora 20.07, 6 trenuri erau oprite temporar în staţiile adiacente, din cauza defecţiunii locomotivei tre

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 3 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°