Cine a trecut ieri-alaltaieri prin fata Institutului Francez din Bucuresti a putut vedea un banner cu portretul lui Ingrid Betancourt. Reamintesc, Ingrid Betancourt, cetatean francez si columbian, a fost rapita de FARC, revolutionarii teroristi din Columbia, la 23 februarie 2002, pe cand candida la presedintia tarii. Au trecut asadar 2205 zile de atunci. Azi 2207.
Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine, de cate ori aud de un caz de rapire – si acesta e culmea! –, ma cuprinde revolta impotriva celor care-si permit sa dispuna cum doresc si in functie de interese proprii de viata unui om. Or, rapitorii, fie ei in Afganistan, Irak sau aiurea, tocmai asta fac. Trecand a doua oara prin fata inscriptiei de la Institutul Francez, insa, mi-am dat seama cat de repede te obisnuiesti cu libertatea si judeci ca si cum tu n-ai fi fost ostatic niciodata.
Intrebarea pe care mi-am pus-o atunci, a doua oara, a fost: dar noi, romanii, alaturi de bulgari, unguri, polonezi, cehoslovaci (caci asa era atunci), albanezi, baltici, germani de Est si altii de pe alte continente, cat am fost tinuti in captivitate fortata de niste forte pe langa care FARC sunt niste amatori (e drept, de cocaina)? si cate asemenea bannere au fost afisate in sprijinul tuturor acestor zeci si sute de milioane, daca ii punem la socoteala si pe rusi, si pe chinezi, vietnamezi, coreeni (inca in captivitate neagra) sau cubanezi? Ma tem ca foarte putine si numai de catre cei scapati cumva din tarile ostatice si ajunsi in lumea libera. Caci lumea libera trata coexistenta pasnica intre ea si rapitorii de sute de milioane de persoane care se erijau – si se mai erijeaza inca – in guvernanti legitimi ai unor state. Statele teroriste sunt tratate altfel, vezi bine.
Daca "Fortelor Armate Revolutionare Columbiene" nu li se accepta propunerea de realizare a unei zone demilitarizate pentru tratativ
