In Bucurestiul vechi, la intalnire cu primavara

E dimineata in inima veche a Bucurestiului. Pornesc in cautarea unei lumi de altadata, sperand sa ii recunosc semnele. Sunt venita in Bucuresti si intimitatea orasului imi lipseste, desi stau in el de aproape douazeci de ani. Trec cu greu de larma si forfota lui, desi simt ca undeva, in ascuns, orasul are un suflet romantic, care tresare daca stii sa-l gasesti, mai ales acum, in lumina speciala a primaverii. Urc pe strada Selari, pe langa magazinul de mobila, trec pe langa galeria de arta, pe langa Curtea sticlarilor si ajung in strada Lipscani, pe Ulita Nemteasca, pe Ulita Mare, cum i se spunea acum un veac. Nu sunt multi trecatori, partea aceasta de oras e acum in plina reconstructie, multe magazine si pravalii sunt inchise cu lacate grele, pe usi sunt lipite afise si ziare vechi, iar prin vitrinele prafuite de-abia trece lumina vioaie a diminetii. Au ramas doar in amintirea batranilor dughenele de altadata - Macul Rosu, unde gaseai nasturi, ace si ate de toate felurile, Trusoul, cu rochii de mireasa, plapume uriase si perne moi, La omul de fer, unde aflai sape, greble, zavoare si cercuri mari de butoaie, piroane si cuie si cate si mai cate inca... Antilopa si Caprioara, cu pantofi pentru toate gusturile, Hanul cu tei, cu micile galerii de arta, de unde puteai cumpara culori si panze pentru pictura, acuarele sau bijuterii ciudate din lut, sfoara si lemn. Au ramas in urma agitatia si ingramadeala pe care le suportai daca aveai de trecut pe oricare din aceste strazi cu nume negustoresti: Selari, Bacani, Blanari, Sepcari, Zarafi, Cavafi, Covaci, Gabroveni.

Ici si colo doar, cate un detaliu refacut de arhitectura te ajuta sa simti ca ar putea renaste centrul comercial care a fost odata Lipscaniul, ca inima targului ar putea sa bata din nou ca altadata. Mai trebuie sa treaca insa multa vreme pentru asta. P