Daniel Sandru Anuntarea candidaturii ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei, la Primaria Iasi nu este neaparat o surpriza, din moment ce informatia circula, neoficial, de ceva vreme, fiind potentata inclusiv de diverse declaratii care, dincolo de nuantele de ambiguitate, lasau sa se intrevada acest lucru. Prin urmare, nu avem aici, din punctul meu de vedere, nici un "soc". Eventual, ar putea fi acceptat ca "socant", asa cum deja unii comentatori s-au grabit sa accentueze, faptul ca ministrul liberal a acceptat acest "sacrificiu". Iar asta plecand de la proiectia, devenita deja stereotip, ca cei mai importanti candidati, mai exact cei intre care se va da batalia finala, sunt primarul in functie, Gheorghe Nichita, si europarlamentarul PD-L Dumitru Oprea. Un stereotip sustinut, pana la un punct, si de mult invocatele, prin diverse locuri, sondaje de opinie care circula pe piata politica a Iasilor. Mi-as permite, cu toate acestea, sa privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva.
Desi am vazut in Dumitru Oprea o alternativa viabila la actualul ocupant al primului fotoliu din Palatul Roznovanu, maniera in care fostul rector de la "Cuza" intelege, cel putin pana acum, sa-si construiasca imaginea unui candidat puternic nu inspira mare lucru. Adaug la aceasta senzatie invariabil subiectiva tensiunea existenta - si vizibila nu doar la Iasi - in interiorul PD-L, ca si certitudinea perfect obiectiva ca cifrele din sondaje trebuie macar intretinute, atunci cand nu pot fi crescute de-a dreptul, mai ales in conditiile in care orice zi trecuta e in defavoarea acelor candidati care fac, preponderent, altceva decat ar trebui pentru a-si impune prezenta in cursa electorala. Si mai ales in conditiile in care vii de pe pozitia unui outsider. Asta nu diminueaza, desigur, sansele actualului primar de a pierde, asa cum am scris intr-un alt context. Pentru ca - potrivit t
