Comisia Europeana a cerut, miercuri, tarilor UE sa nu mai negocieze cu Washingtonul acorduri bilaterale pentru ridicarea vizelor, apelul intervenind cu putin timp inainte de o reuniune, in Slovenia, intre UE si Statele Unite ale Americii, consacrata acestui subiect delicat, relateaza AFP.
"Astept din partea statelor membre sa-si opreasca negocierile cu SUA in domenii de competenta Uniunii Europene", a declarat comisarul european pentru Justitie, Franco Frattini, intr-o conferinta de presa sustinuta la Brdo Pri Kranju, in apropiere de Ljubljana.
"Nu pot impiedica statele membre sa semneze protocoale de acord, dar un acord politic este altceva, aplicarea sa este altceva", a subliniat el.
La o saptamana dupa Cehia, miercuri, Estonia si Lituania au semnat protocoale de acord separate cu Washingtonul, in care au acceptat sa puna in aplicare masurile de securitate cerute de administratia americana pentru zborurile transatlantice in schimbul ridicarii vizelor pentru cetatenii lor.
Alte trei state membre - Slovacia, Ungaria si Lituania - sunt pregatite sa faca acelasi lucru si ar putea sa semneze protocoale de acord inca de vineri, cu secretarul american de interne Michael Chertoff, venit in Europa pentru a participa, joi, la o reuniune cu reprezentantii Uniunii Europene, la Brdo Pri Kranju.
"Protocoalele de acorduri semnate de aceste tari nu sunt considerate ca avand caracter de constrangere juridica. Vor avea caracter de constrangere atunci cand vor fi puse in aplicare", a explicat el.
Ministrul sloven de Interne, Dragutin Mate, a carui tara asigura presedintia UE pana la 1 iulie, a confirmat aceasta declaratie.
Comisia Europeana a cerut, miercuri, tarilor UE sa nu mai negocieze cu Washingtonul acorduri bilaterale pentru ridicarea vizelor, apelul intervenind cu putin timp inainte de o