Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Competiţie acerbă pe piaţa asigurărilor de viaţă din România

Publicat in Adevarul, joi 13 martie 2008 ·

Primele trei companii de profil din ţara noastră deţin peste 50% din piaţă. ING Asigurări de Viaţă, AIG Life, Asiban şi Allianz-Ţiriac domină subscrierile pe segmentul asigurărilor de Primele trei companii de profil din ţara noastră deţin peste 50% din piaţă.

ING Asigurări de Viaţă, AIG Life, Asiban şi Allianz-Ţiriac domină subscrierile pe segmentul asigurărilor de viaţă. Acestea au însumat, în 2007, aproape 440 milioane euro, ceea ce reprezintă peste 20% din piaţa asigurărilor. Creşterea consemnată pentru acest segment a depăşit, anul trecut, 36%, conform Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Şi în acest an, competiţia pe piaţa asigurărilor se anunţă strânsă pentru companiile din top. ING şi-a consolidat în 2007 poziţia de lider pe piaţa asigurărilor de viaţă din România, deţinând în prezent o cotă de piaţă de 35% şi 70% pe segmentul asigurărilor cu componentă de investiţii (unit-linked).

Următoarea companie din top, AIG Life, deşi a anunţat creşteri pe primele nouă luni ale anului trecut, nu a furnizat încă rezultate auditate pentru întreg anul trecut. La Allianz-Ţiriac, asigurările de viaţă au înregistrat în 2007 o creştere de 20%, până la valoarea de 30 milioane de euro.

"ING Asigurări de Viaţă anunţă că volumul primelor brute subscrise în 2007 a crescut cu 15% comparativ cu 2006, până la valoarea de 501,1 milioane lei. Valoarea activelor sub administrare a crescut cu 25,9%, ajungând la 1,48 miliarde lei la sfârşitul anului 2007", a declarat, ieri, Bram Boon, director general al ING Asigurări de Viaţă.

Datorită investiţiilor făcute pe piaţa pensiilor private, pentru lansarea fondurilor de pensii, compania a înregistrat o scădere a profitului cu 25,6%. Profitul brut a atins în 2007 valoarea de 31,1 milioane lei, comparativ cu 41,8 milioane lei obţinut în 2006.

"Numărul poliţelor vândute în 20

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 10 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 9 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 9 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°