Decizia luata la recentul Sinod, de a permite preotilor ortodocsi sa candideze la alegerile locale din acest an, surprinde. Ea trezeste serioase semne de indoiala daca Biserica noastra majoritara stie ce vrea, de fapt, pe scena politica si sociala. Termenii in care aceasta decizie a fost formulata tradeaza nu doar nesiguranta raportarii la propria traditie canonica, dar si lipsa unei minime culturi civice, a unei viziuni organice despre rolul si locul Bisericii in statul de drept. In loc sa limpezeasca raportul deseori ambiguu, motiv pana acum de repetate critici, unele exagerate si altele intemeiate, dintre autoritatea spirituala si puterea lumeasca, decizia sinodala adanceste confuziile.
Intai de toate, Sinodul din martie 2008 ofera o exegeza discutabila deciziei Sinodului din februarie 2004. Acesta din urma formula in termeni clari, pe baza canoanelor ortodoxe mereu in vigoare (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), incompatibilitatea dintre slujirea preoteasca si mandatul politic.
In plus, avand in vedere eventualele impotriviri ale preotilor prinsi de mirajul politicianist, acelasi Sinod din 2004 preciza: cel care va incalca aceste reguli, precum si legamantul depus la hirotonie, se incadreaza in prevederile art.3, lit. “d” si “e” din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane, avand de ales intre cariera politica si misiunea preoteasca, pentru totdeauna, fara drept de revenire in cler. Abaterile de acest fel vor fi judecate in Consistoriile eparhiale.
De la implicare la neimplicare si retur
Lipsa de echivoc a acestei decizii dorea sa puna capat ambiguitatilor intretinute de lipsa de pana atunci a unei strategii unitare si coerente. Concret, in 2004 era rectificata fundamental decizia Sinodului din 2000, cea pot