Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina a rămas aproape nouă ore fără apă

Publicat in GAZETA de SUD, joi 13 martie 2008 ·

Întreruperea apei potabile anunţată de Compania de Apă Olt (CAO) în noaptea de marţi spre miercuri s-a prelungit până ieri, în jurul orei 13.00, din cauza unei conducte sparte. Partea de sus a Slatinei a rămas fără apă, spre disperarea populaţiei şi a agenţilor economici. Cu toate că angajaţii furnizorului de apă au lucrat fără întrerupere încă de la ora 4.30, de când s-a produs defecţiunea, conducta a fost reparată abia la prânz. Iniţial, oprirea apei a fost anunţată începând de marţi seară, de la ora 21.30, până ieri-dimineaţă, la ora 5.00, pentru realizarea unor lucrări la reţeaua de distribuţie. Ieri, în jurul orei 14.30, când lucrătorii Companiei de Apă au dat drumul la apă, o conductă aflată în zona Vâlcea a cedat, iar din acest motiv apa a fost oprită. Potrivit informaţiilor oferite de conducerea CAO, lucrătorii au intervenit imediat pentru remedierea defecţiunii, numai că, întrucât reţeaua de distribuţie care traversa zona are un sistem special de îmbinare a ţevilor, activitatea echipei de intervenţie a fost îngreunată. Muncitorii au săpat la o adâncime de câţiva metri, pe o lungime considerabilă, până ce au reuşit să înlocuiască ţeava spartă. „Reţeaua de distribuţie a apei din această zonă este realizată altfel decât în restul oraşului, din cauză că, dacă am fi mers pe sistemul tradiţional, conductele ar fi stat mereu pline cu apă. Întrucât reţeaua este făcută cu nişte materiale speciale, a fost mai greu să intervenim“, a spus directorul sediului secundar Slatina al CAO, Florea Raţă. Pentru că întreruperea furnizării apei potabile pentru o perioadă atât de lungă nu s-a mai produs de ani buni în Slatina, atât agenţii economici, cât şi abonaţii casnici au fost luaţi prin surprindere. La primele ore ale dimineţii, oamenii au început să îşi procure bidoane cu apă plată pentru necesităţile din gospodărie. De asemenea, în rândul agenţilor economici a căror activi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 3 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum o ora
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 22 minute
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum o ora
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Irina Begu s-a calificat în turul doi la Roland Garros

News.ro acum 28 minute
Irina Begu, locul 127 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului. Begu a învins-o în runda inaugurală pe Julia Riera (Argentina, 115 WTA), venită din calificări, scor 6-2, 6-2. În turul do

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul anunţă că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 18 minute
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 4 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 5 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 3 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 4 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

17°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

14°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°