Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grapă… prins cu firma de construcţii

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 14 martie 2008 ·

Deputatul PD-L Ion Gonţea l-a dat ieri exemplu pe consilierul judeţean PNL Sebastian Grapă, dorind să demonstreze că există firme liberale agreate când e vorba de lucrări executate cu bani de la judeţ. „În 23 martie 2007, firma Distrikem, cu administrator Sebastian Grapă, a semnat un contract cu Primăria Viştea, al cărei primar este PNL, pentru reparaţia căminului cultural din satul Olteţ. Suma primită a fost de 800.000 de lei şi stau şi mă întreb ce a putut face de aceşti bani. Cred că o să verific la faţa locului să văd cum arată acest cămin după lucrările executate. Mai ales că nu s-a făcut o licitaţie pentru această lucrare, ci a fost dată prin atribuire directă”, spune Ion Gonţea. Acesta a prezentat şi documente potrivit cărora firma Distrikem SRL este înregistrată la Registrul Comerţului din 2 august 2004, are doi asociaţi, respectiv Grapă Maria Monica şi Grapă Sebastian, care sunt şi administratori, fiecare cu câte 50%. Întrebat cum stă situaţia, Sebastian Grapă ne-a declarat la început că nu are nici o firmă de construcţii, că nu este nici administrator la vreuna. „Eu nu sunt acţionar unic, cel puţin, în nicio societate de construcţii. Nu sunt nici administrator la nici o firmă de construcţii. Sută la sută nu sunt administrator la nici o firmă de reparaţii străzi. Distrikem este o firmă în care şi eu sunt acţionar, dar această firmă se ocupa, în prima fază, cu importul şi exportul de substanţe chimice, azotaţi, îngrăşăminte, fosfaţi. Dar este posibil să fi reparat un cămin cultural”, susţine Sebastian Grapă. Încurcând anii, fiind convins că acea lucrare a fost în 2004, Sebastian Grapă ne-a declarat că pe atunci nu era consilier judeţean, şi că ar fi vorba de „nişte reminiscenţe din 2004”. „E posibil să fi reparat căminul cultural, nu ştiu sigur, e mult din 2004 până acum. Nu-mi mai aduc aminte”, a mai spus Grapă. Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel C

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 56 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 45 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 45 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°