Episodul 8. Sweetest Thing
...In Rosia Montana m-am intors dupa 6 ani. Parca plecasem de o zi. Aceeasi apa otravita de oxizii de siliciu m-a intampinat. Aceleasi prime case albe, desprinse parca din pliantele publicitare ale agentiilor de turism. Dar astea era doar prima impresie. Pe masura ce treceam pe ulita satului, urmele razboiului se vedeau din ce in ce mai clar. Unele case incepeau sa se haiasca. Cei care au ramas spun ca si de asta ar fi vinovati cei de la Companie. Ca, in miez de noapte, deodata cu lotrii, isi trimit oamenii sa umble la structura de rezistenta a caselor pe care au apucat sa le cumpere. De aceea, nici nu e de mirare ca, una dupa alta, se pravalesc. Acum par niste uriase musuroaie de lut, sindrila si lemne putrezite. Printre ruine, se vede cate o placa, un fel de stampila, de pecete a luptei care continua si acum, pe care scrie, cu galben pe albastru: "Proprietate Rosia Montana Gold Corporation". Halal proprietate... Dar si asta e tot o strategie a Companiei... Se bazeaza probabil pe faptul ca aspectul deprimant, de cimitir in devenire, ii va demoraliza pe cei care se incapataneaza sa nu le vanda proprietatile... Langa mormanele parasite, rezista insa alte case care, la randul lor, au alte placute, pe care scrie, alb pe negru: "Aceasta proprietate nu este de vanzare".
*
S-au intamplat multe de atunci. De data aceasta am incercat sa-mi fac munca jurnalistica mult mai detasat. Asa am aflat despre prieteni de-o viata care au devenit dusmani peste noapte. De familii destramate pentru ca unul dintre soti voia sa vanda, iar celalalt se opunea. Despre o femeie care s-a sinucis dupa ce si-a vandut casa si s-a mutat la bloc, in Campeni, unde nu a rezistat. Despre o alta batrana care, dupa ce a vandut, s-a intors la un an distanta pentru a locui intr-un grajd care-i mai ramasese. Despre copii care au vandut proprietatile parintilor