Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului (ADDJ) Braşov a organizat ieri Adunarea Generală a Membrilor. Cu această ocazie, membrii Agenţiei au aprobat, cu unanimitate de voturi, Raportul de Activitate pe anul 2007 şi propunerile de obiective şi proiecte pentru anul 2008.
Mihai Pascu (foto), preşedintele ADDJ Braşov, a declarat că agenţia şi-a realizat o mare parte din obiectivele propuse, printre acestea aflându-se elaborarea Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Braşov; sprijinirea administraţiilor publice locale în identificarea şi prioritizarea proiectelor eligibile pentru finanţare prin fonduri structurale, iniţierea unor strategii şi proiecte de dezvoltare micro-regională, asistenţă pentru autorităţile locale în dezvoltarea de proiecte şi strategii de dezvoltare locală, organizarea unui eveniment de promovare a judeţului la Bruxelles, dezvoltarea unui portal al administraţiei publice braşovene – www. addjb.ro, promovarea Agenţiei în rândul grupurilor ţintă, cooperarea şi schimbul de know-how cu experţii şi partenerii străini, iniţierea unor proiecte de impact local, judeţean şi regional în concordanţa cu principalele domenii de dezvoltare (cultură, agricultură, mediu de afaceri, infrastructură, turism, etc.), precum şi dezvoltarea profesională a angajaţilor şi consolidarea organizaţională a ADDJB.
Ionuţ Ţaţa, directorul executiv al ADDJ Braşov, a explicat că pentru acest an, Agenţia şi-a propus dezvoltarea şi actualizarea documentelor de planificare strategică la nivel local, micro-regional şi judeţean, iniţierea unor proiecte de promovare a judeţului ca locaţie turistică şi investiţională, gestionarea portofoliului de proiecte a judeţului şi a localităţilor finanţabile prin POR, PNDR şi POS-uri, asistenţă şi lobby pentru dezvoltarea şi implementarea acestor proiecte, cooperarea cu alte regiuni europene şi dezvoltarea unor proiecte interregi