Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luptele interne pentru putere de la Porsche s-ar putea rasfrange asupra viitorului Volkswagen

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 14 martie 2008 ·

Toata lumea are impresia ca cel care trage toate sforile la Volkswagen este Ferdinand Piech, insa altfel se pare ca stau lucrurile in spatele companiei germane.

Piech se pare ca nu s-a mai simtit atat de bine si de relaxat ca la Salonul Auto de la Geneva de foarte multa vreme. In timp ce statea relaxat in fotoliu, iar in fata lui erau prezentate unele dintre "vedetele" salonului, precum Volkswagen Sciroco cu o motorizare de 200 cp, noul Audi R8 TDI, cu un motor ce dezvolta peste 500 cp, modelul britanic Bentley Brooklands de 530 cp sau minunatul Bugatti Veyron cu o putere de 1.001 cp, Piech parea ca nu mai are nevoie de nimic, scrie Der Spiegel.

Chiar in acea dimineata, Volkswagen anunta achizitia unei participatii majoritare in cadrul companiei suedeze producatoare de autocamioane Scania. In sfarsit, grupul Volkswagen detine ceea ce de aproape un deceniu si-a dorit si Piech, si anume o linie de productie ce cuprinde totul, de la masini de clasa mica la sedanuri pe segmentul premium si nu in ultimul rand camioane de peste 40 de tone. Mai tarziu in aceeasi zi, Porsche anunta achizitia unei participatii majoritare in cadrul Volskwagen.

Pe toata durata zilei Piech a dat de inteles un singur lucru: ca tranzactia s-a incheiat. Un nou gigant al sectorului auto a fost creat. Acesta include opt marci de masini (Porsche, SEAT, Skoda, VW, Audi, Lamborghini, Bentley si Bugatti) si detine participatii majoritate in cadrul a doua companii producatoare de autocamioane, Scania si MAN. Astfel noul grup format se situeaza pe locul patru in topul celor mai mari producatori de autoturisme din lume.

Cu toate acestea lui Piech i-a venit greu sa-si pastreze multumirea chiar si pentru o zi, conducerea unui asemenea imperiu auto nefiind deloc o treaba usoara nici macar atunci cand totul are loc in familie. Oricat s-ar fi straduit Piech sa lase impresia ca

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Klaus Iohannis: Astăzi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, ne vom concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, joi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, el afirmând că în cadrul şedinţei, se vor concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a U

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum o ora
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

La ce analize gratuite vor avea acces românii neasigurați. CNAS a anunțat modificări pentru mai multe boli grave

Ziare.com acum o ora
Românii neasigurați vor avea acces la analize gratuite pentru câteva boli grave. Femeile însărcinate vor beneficia și ele de o analiză importantă, chiar dacă nu au venituri. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat modificările la contract

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°