"Toate cantecele, Stalin/ ni le-a daruit./ Fara el, doar cant de jale/ am fi auzit" (dintr-o poezie de Octav Pancu - Iasi, martie 1953). Desigur, istoria acelor zile si ani se scrie altfel in zilele noastre. Vazute insa de aproape, lucrurile aratau o suprafata aparent foarte linistitoare.
Copiii puteau fi castigati cel mai usor pentru o cauza pe care majoritatea parintilor lor nu o impartaseau. Statul comunist roman de atunci, complet aliniat politic Uniunii Sovietice si strivind prin teroare si crime orice fel de opozitie sau incercare de opozitie, trebuia sa planga moartea tiranului la fel ca Moscova.
Revista pentru copii Luminita, din care am citat randurile de mai sus, era plina de astfel de evocari, exprimate in versuri si proze de calitate indoielnica, dar obligat militante. De altfel, nici numele acestei reviste colorate si cu aparitie bilunara nu era intamplator. Asa cum Scanteia traducea numele ziarului comunist rusesc Iskra, tot asa, revista pentru copii aducea prin titlul ei un diminutiv cu semnificatie apropiata. Cu aparitie bilunara, revista era editata de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor (fostul si apoi viitorul UTC), tot dupa modelul sovietic. Revazand de curand mai atent numarul 6 din 25 martie 1953 al revistei, pe care il am din cursul primar, am constatat ca locul imprimarii nu apare nicaieri.
La penuria de publicatii colorate de atunci, e posibil ca ea sa fi fost tiparita chiar in URSS.
Oricum, cu siguranta ca pretul ei de cost era cu mult mai mare decat cel de vanzare, tocmai din dorinta de propaganda in randurile copiilor si chiar ale parintilor lor.
In ideea de mai sus, primul text militant versificat din Luminita imagina un dialog repetat intre mama si fiica ei din cursul primar.
Mama o obisnuise, pasa-mi-te, pe copila sa o adoarma nu cu Inger, ingerasul meu..., ci cu "Hai, dormi, ca St
