Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Copos e de vină!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 15 martie 2008 · ·

Fotbaliştii giuleşteni cred că rezultatele slabe se datorează incertitudinii din jurul echipei

Circul continuă în Grant. Ultimatumul pe care Fathi Taher i l-a fixat lui George Copos a expirat ieri şi, deşi Copos a jurat că nu va vinde clubul, omul de afaceri iordanian a declarat că negocierile continuă: "Avocaţii mei au discutat şase ore cu George Copos şi sînt optimist că voi prelua Rapidul"!

Jucătorii acuză situaţia incertă, învinuindu-l pe Copos pentru tensiunea din vestiar. "Ştiu că treaba noastră, a jucătorilor, este să ne pregătim şi să jucăm, însă zvonurile legate de vînzarea clubului creează o presiune în plus. Noi nici nu mai ştim ce să credem. În ziare se tot scrie că domnul Copos vinde clubul, dar nouă nimeni nu ne-a zis nimic. Starea aceasta de nesiguranţă ne afectează", a declarat Daniel Pancu.

Un alt fotbalist rapidist, care a dorit să-şi păstreaze anonimatul, a spus că alb-vişiniii nici nu mai ştiu cine le plăteşte primele: "Vedem prin ziare că domnul Taher a virat banii în contul domnului Copos şi că ne suplimentează cîştigurile. Sîntem cu totul în ceaţă. Pentru a face performanţă e nevoie de linişte, iar în momentul acesta noi nu avem parte de aşa ceva".

3 înfrîngeri şi o victorie au obţinut giuleştenii în 2008

Copos la Pro Rapid

La antrenamentul de ieri, a fost prezent şi patronul rapidist. George Copos a discutat preţ de cîteva minute cu jucătorii pentru a-i convinge că va rămîne în continuare alături de ei. "Trecem printr-un moment foarte greu, de asta am venit la Pro Rapid. Am vrut să-i încurajez înaintea meciului dificil de la Craiova", a spus Copos la Ştirile Sportive ale Antenei 1. Şeful din Grant va însoţi duminică echipa la Craiova.

"Pînă acum, Taher nu a oferit nici o primă. Jucătorii noştri sînt recompensaţi foarte bine de club. Nu sînt eu în măsură să spun dacă

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 5 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 9 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 7 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 3 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 9 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 5 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 7 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 5 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR – 14,95%. Procentele obţinute de celelalte partide

Mediafax acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a centralizat şi comunicat primele rezultatele oficiale pentru alegerile europarlamentare 2024. Alianţa PSD-PNL şi partidul AUR sunt pe primele două locuri, pe locul trei poziţionându-se Alianţa Dreapta Unită. Nicu Şte

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 5 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°