De fiecare data cand ni se intampla ceva, de obicei rau, tindem sa dam vina pe cineva. De fiecare data, altcineva este de vina pentru ce ni se intampla noua. Cine e de vina? Parintii, ca ne-au nascut? Dumnezeu, despre care intotdeauna avem impresia ca ne lasa la greu cand nu gasim calea dreapta? Soarta sau destinul, pentru ca nu putem schimba ce ne e scris?
Pe societate, fiindca ne da in fiecare zi un motiv in plus? Ca e soare afara sau ninge? Ca e marti 13? Sau intotdeaua trebuie sa existe un tap ispasitor tocmai fiindca e prea greu sa ne asumam propriile greseli, propriile decizii, propria viata, pentru ca e prea greu sa ne acceptam pe noi insine?
Viata este o serie de alegeri, mai bune sau mai proaste. Alegeri care nu sunt nimic altceva decat rezultatul deciziilor noastre. Absolut tot ceea ce ni se intampla este generat de propriile decizii, decizii luate in trecut care insa isi au de cele mai multe ori efectele in prezent. Fiinca uitarea este un fapt esential al vietii noastre, tindem sa omitem, voit sau involuntar, anumite detalii ale vietii noastre trecute si ne trezim pe buze cu o intrebare care, aparent, este fara raspuns: de ce? Exact. De ce? Cine e vinovatul?
Chiar daca asa ar fi mai comod, tara nu este de vina pentru ceea ce ni se intampla in fiecare zi, familia nu este responsabila pentru unde ne aflam acum. Noi suntem singurii responsabili pentru unde am ajuns, ce viata avem, cine suntem.
Este greu sa admitem ca nimic nu e intamplator in viata, nimic nu este scris, nu suntem chiar papusi puse sa suportam tot ce ne rezerva viata. Este greu sa recunoastem ca ceea ce ni se intampla nu e accident de munca, ci rezultatul a ceea ce suntem. Iar daca ne e frica sa luam decizii inseamna ce ne e frica sa traim. Ar fi pacat sa irosim o viata fiindca ne e frica sa traiam. Facem greseli, deci existam!
Oameni
