220 de metri cubi de deşeuri de pe 150 km de râuri, 16 amenzi contravenţionale şi şase avertismente. Acesta este bilanţul prezentat ieri, în şedinţa Colegiului prefectural, de către Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA) Braşov. Controalele au fost efectuate de către comisii mixte pe cursurile de apă ale Ghimbăşelului, pârâului Turcu, afluenţii acestuia din zona Moeciu, precum şi în zona neîndiguită a Oltului, zone cu un real pericol de inundaţii. În urma controalelor, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 61.500 de lei şi şase avertismente. De asemenea, au mai fost impuse măsuri cu termen de remediere a deficienţelor existente, urmând ca în perioada următoare să se efectueze acţiuni de control pentru verificarea acestora.
Pentru următoarea perioadă, SGA va pune în aplicare un plan de măsuri ce vizează, printre altele, amplasarea a 170 de panouri de avertizare în zonele critice, precum şi delimitarea sectoarelor de râu după responsabilităţile de igienizare şi salubrizare care revin instituţiilor abilitate. De asemenea, se vor intensifica controalele comune ale SGA, Garda de Mediu, Poliţia Comunitară, Direcţia Silvică Braşov. Aceste controale vor avea loc în special în week-end, în zonele limitrofe cursurilor de apă din preajma localităţilor turistice, zonelor de agrement, pădurilor.
În plus, autorizaţiile pentru exploatările forestiere vor necesita de acum şi un aviz de la SGA, ca o măsură preventivă la degradarea calităţii apei sau a malurilor. 220 de metri cubi de deşeuri de pe 150 km de râuri, 16 amenzi contravenţionale şi şase avertismente. Acesta este bilanţul prezentat ieri, în şedinţa Colegiului prefectural, de către Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA) Braşov. Controalele au fost efectuate de către comisii mixte pe cursurile de apă ale Ghimbăşelului, pârâului Turcu, afluenţii acestuia