Un mare profesor şi un om deosebit luase hotărârea de a se retrage din activitate. Titu Maiorescu renunţa la catedră întrucât vârsta nu-i mai permitea să-şi încânte studenţii.Pe 9 noiembrie 1909, domnul Titu Maiorescu şi-a înaintat demisia din postul de profesor de logică şi istoria filozofiei, demisie depusă în scris pe 31 octombrie. Actul său a fost motivat de vârsta înaintată, pe 15 februarie 1910 urma să împlinească de 70 de ani, limită legală pentru profesorii universitari. Vestea acestei demisii a impresionat ambele universităţi. Personalitatea domnului Maiorescu a fost şi este covârşitoare în renaşterea noastră culturală. Şcolilor de toate gradele, domnul Titu Maiorescu le-a adus cele mai eminente servicii. A fost director al „Şcolii Normale“ de la Trei Ierarhi, director al „Academiei Mihăilene“, apoi al „Liceului Naţional“ din Iaşi, profesor şi rector al primei universităţi româneşti, al celei din Iaşi, apoi profesor şi rector al Universităţii din Bucureşti. Domnul Titu Maiorescu, fost ministru al „Instrucţiunii publice“, a adus peste tot lumina judecăţii sale sănătoase şi a vastei culturi, pilda simţământului său de datorie şi corectitudine desăvârşită. Foştii săi elevi şi studenţi au avut în domnul Maiorescu un învăţător. Facultatea de Filozofie şi Litere, după aflarea veştii demisiei domnului Maiorescu, şi-a exprimat părerea de rău şi i-a delegat pe decanul facultăţii, domnul Ion Bogdan, şi pe cei doi mai vârstnici profesori, domnul C. Dumitrescu Iaşi şi domnul N. Iorga, să transmită domnului Maiorescu sentimentele colegilor lor din facultate, propunându-i să fie sărbătorit când îşi va face lecţia de închidere a cursului, la terminarea examenelor din toamnă, încheindu-şi astfel activitatea profesională.

Între profesor şi elevi Senatul Universităţii din Bucureşti, în unanimitate, a hotărât ca universitatea să-l sărbătorească pe domnul Maiorescu î