Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cetatea lui Christos şi Casa Islamului?

Publicat in Dilema Veche, duminică 16 martie 2008 ·

În luna martie a acestui an, cardinalul Jean-Luis Tauran, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialog Inter-religios, îi va primi pe cinci dintre cei 138 de reprezentanţi ai lumii islamice care, prin intermediul unei scrisori adresate lumii creştine, au atras atenţia asupra necesităţii reluării şi aprofundării unui dialog pacificator între cetatea lui Christos şi casa Coranului. Reclamînd necesitatea convieţuirii paşnice între mărturisitorii celor două monoteisme, scrisoarea subliniază fondul comun, abrahamic al celor două şi propune identificarea principiilor unei mărturisiri comune a Unului Dumnezeu - trimiţînd în acest sens spre o normă comună Scripturii, Evangheliei şi Coranului, aceea de a-l iubi fără rezerve pe Unul Dumnezeu şi, prin aceasta, pe aproapele. Importanţa nu doar interconfesională sau ecumenică a problemei este anunţată chiar de finalul scrisorii în care se arată că, "din moment ce creştinii şi musulmanii reprezintă mai mult de 55% din populaţia lumii, supravieţuirea lumii înseşi este pusă, probabil, în chestiune". Astfel, convenind asupra organizării unei întîlniri preliminare şi propedeutice, Vaticanul recunoaşte urgenţa problemei semnalate de scrisoarea amintită - A Common Word Between Us and You - înaintată în octombrie 2007 de cei 138 de cercetători. Evenimentul acestui prim pas, extrem de mediatizat cît pentru a reflecta aşteptări subînţelese, reprezintă continuarea unei naraţiuni a cărei istorii - cea a relaţiei dintre islam şi creştinism - abundă în complicităţi şi inadvertenţe reciproce. Iar lungimea în timp a acestei relaţii semnalează cronicizarea unei probleme care, în pofida eforturilor, nu-şi găsea rezolvarea. În preajma perioadei de relativ repaos dintre cea de-a doua cruciadă (1147-1149) şi cea de-a treia (1189-1192), Occidentul conştientizează faptul că a uitat limba greacă. Ca atare, pentru a acoperi o lacună ce nu făcea

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 6 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 13 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 11 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 9 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 10 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 9 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 11 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 6 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°