"Drumul civilizaţiei este pavat cu conserve", au observat, într-un glas, reghinenii. Au luat atitudine şi au strâns fonduri pentru ca în urbea lor să se întâmple "Prima iubire" – a doua ediţie a festivalului naţional de muzică folk şi chitară clasică.
"Drumul civilizaţiei este pavat cu conserve", au observat, într-un glas, reghinenii. Au luat atitudine şi au strâns fonduri pentru ca în urbea lor să se întâmple "Prima iubire" – a doua ediţie a festivalului naţional de muzică folk şi chitară clasică.
Şi pentru ca astfel drumul lor (de provincie) spre civilizaţie să fie pavat cu aur. Vorba Sorinei Bloj, directorul "Primei Iubiri": "Noi, reghinenii, suntem percepuţi, nu numai în ţară, ca producători de instrumente muzicale. Cum să lăsăm aceste bijuterii, în fapt, goale de suflet? Artiştii sunt cei care le pun în valoare. Prin ei, şi chitara devine o prelungire a sufletului, asemeni cuvântului şi muzicii care-i bântuie. Genul folk, sincer şi încărcat de emoţie, poate fi un tărâm feeric, unde să ne regăsim toţi cei care credem că muzica e parte a primei iubiri". Mulţi au fost "bântuiţii" de folk care au ales "Prima iubire". Mulţi şi... însetaţi de glorie! Dar juriul – format din Florin Săsărman, Adrian Ivaniţchi, Nicolae Băciuţ, Mihai Cosmin Popescu, Teodora Ionescu, Andrei Turcu – a trebuit să-i aleagă pe cei mai înzestraţi. După concursul propriu-zis, vineri seara, a fost invitat Nicu Alifantis să-şi confirme sau, dimpotrivă, să-şi infirme "altitudinea". "Numai aceia care riscă să meargă prea departe pot să afle cât de departe se poate ajunge", spunea poetul T.S. Eliot. Alifantis a mers atât de departe la "Prima Iubire", încât publicul a simţit prin toţi porii ce artist complet este! S-a dăruit în mii de bucăţi, cu riscul ca el, artistul, să rămână fără provizii pentru o foarte bună bucată de vreme. A riscat şi a câştigat!
FĂR