Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Artiştii mari sunt şi oameni mari"

Publicat in Jurnalul, luni 17 martie 2008 ·

GEST ● Cornel Ilie (Vank) vrea să salveze "Îngerii"

Solistul trupei Vank, Cornel Ilie, a reuşit într-un timp-record să compună şi să înregistreze un album ale cărui vânzări sunt dirijate în totalitate spre Fundaţia Teodora Georgescu.

GEST ● Cornel Ilie (Vank) vrea să salveze "Îngerii"

Solistul trupei Vank, Cornel Ilie, a reuşit într-un timp-record să compună şi să înregistreze un album ale cărui vânzări sunt dirijate în totalitate spre Fundaţia Teodora Georgescu.

Jurnalul Naţional: A fost nevoie de o întâmplare tristă precum cazul Teodorei pentru a-l scoate pe Cornel Ilie din pasivitatea în care pare că se află de câţiva ani încoace? Cornel Ilie: Nu se poate vorbi despre o pasivitate, ci doar de o absenţă mediatică. De când nu am mai lansat nimic cu Vank, am scris pentru alţi artişti şi am pus pe picioare un studio de producţie împreună cu Keo. Iar împreună cu Vank înregistrăm acum al cincilea album al nostru. Cazul Teodorei m-a zdruncinat şi m-a făcut să spun lumii că îi putem ajuta pe cei de lângă noi şi cu un cuvânt frumos, o vorbă bună, cu o privire încrezătoare, nu numai cu bani. Sunt conştient că e nevoie în primul rând de mulţi bani pentru a trece astfel de obstacole, dar un cuvânt potrivit la momentul potrivit nu se poate cuantifica nici în comori. Asta transmite albumul "Salvaţi-vă îngerii". Asta este povestea fiecărui cântec de pe album.

"Salvaţi-vă îngerii" vine din spirit de solidaritate cu un coleg de breaslă (Miţă) sau din compasiunea faţă de copiii bolnavi de cancer? Nu a contat că sunt copii bolnavi de cancer sau de orice altă boală. Oricum, este prea mult de dus pentru ei şi prea puţin pentru noi să putem face ceva. Este drept că a contat în mare măsură că Miţă îmi este prieten. Şi aici este şi vina mea şi a tuturor care, mereu, ar putea oferi un ajutor, de orice fel, dar nu o f

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat

News.ro acum 16 minute
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum o ora
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum o ora
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 2 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 32 minute
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum o ora
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Un ruso-ucrainean prins în Franţa cu explozibili a fost inculpat şi încarcerat. El a fost înrolat doi ani în armata rusă

HotNews acum 13 minute
Un tânăr ruso-ucrainean suspectat că ar fi plănuit un atac violent în Franţa şi care a fost arestat luni într-un hotel din apropierea aeroportului Roissy-Charles de Gaulle (Val-d'Oise) a fost pus sub acuzare şi încarcerat vineri la Paris, a anunţat

Brașov: Explozii la conductori electrici, în plină stradă. Zeci de persoane evacuate

Ziare.com acum 21 minute
Reprezentanţii ISU Braşov au intervenit, vineri seară, după ce mai multe explozii s-au produs la conductori electrici, la o intersecţie din municipiul Braşov. Un număr de 46 de persoane au fost evacuate pe durata intervenţiei. O persoană a suferit u

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 27 minute
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Vremea

București
acum

28°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

18°
vin.

19°/24°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°