MIHĂIEŞ: "De când cu puzderia de televiziuni şi de patroni oligarhi, se poate vorbi de apariţia unui nou stat pe harta Europei: România-video".
Un stat cu legi proprii, cu ierarhii şi interese clar definite, cu vedete şi aspiraţii precise. Are şi el - ca orice stat - preşedinţii săi, parlamentul, ministerele, judeţele şi localităţile sale. Dar, mai presus de orice, are o armată de ciomăgari. Mai-marii acestei ţări contondent-virtuale nu se prea arată privirii. Precum vechii împăraţi ai Chinei, îşi gelozesc invizibilitatea mai ceva decât îşi păzeau sultanii haremurile. Cu excepţia unuia, ale cărui mustăţi au putrezit de-atâta acid lactic inhalat odată cu smântâna, nici măcar nu ştii cine-or fi: o fi Vântu? O fi Patriciu? O fi Sârbu? Sau, te pomeneşti că, la rândul lor, nu sunt decât kaghemuşele (dublurile, pentru cine n-a văzut filmul lui Kurosawa!) cine ştie cărui alt stăpân. De la Răsărit sau de la Apus.
Odată cu proclamarea acestei Românii virtuale, a apărut şi categoria comentatorului-video. Deschideţi la orice oră televizorul - el e deja acolo. Vorbeşte şi gesticulează asemenea omului de pe stradă, dar nu e vocea lui. El există doar în funcţie de informaţiile (cipurile) implantate de stăpâni. De categoria asta mai scapi cumva: slavă Domnului, încă mai există canale de sport şi muzicale. Cum apare unul ce pare prelungirea cu mustăţi a propriului laptop, ştii că e cazul să muţi pe alt post. Cum se iveşte vreun ciutaco-cristoi, iarăşi, pac!, telecomanda - şi-ai scăpat. Dar ce te faci cu indivizii a căror biografie încalecă două spaţii, cel real şi cel virtual? Ce te faci cu gruparea, să zicem, Năstase-Mitrea- Păcuraru-Şereş? Aici, pe pământ, ei decid asupra vieţii noastre cotidiene, prin voturile din parlament şi activitatea din guvern. Dincolo, când e să răspundă pentru faptele lor, ţuşti în adâncimile spaţiului virtual!
În felu
