Vă veţi întreba, probabil, ce le­gătură are Costel Busuioc cu sportul. Păi, are. Cel pu­ţin în gândurile mele. Exemplul cel mai concret îl con­stituie Mir­cea Lucescu. Costel Busuioc şi-a încântat des­tinul. Prin concursul câş­ti­gat în Spania a ajuns în va­ma unei mari şanse. Atât şi nimic mai mult. De aici înainte, ca şi până acum, Costel Busuioc va ră­mâ­ne la fel de singur în lupta cu soarta. M-aş bucura să-l ştiu peste timp în­vin­gător, aşa după cum a fost şi atunci când şi-a smuls rădăcinile dintr-o co­pi­lărie blestemată. Mi-au plăcut cân­tă­rile sale, dar nu bag pa­si­une de me­loman. I-am devenit su­por­ter ob­ser­vând că şantieristul e un bărbat pu­ternic, sănătos la cap, ca­pa­bil să ţină în bun echilibru cum­­pă­na vieţii. Distanţa la care s-a po­­zi­ţi­o­nat Costel f­a­ţă de adună­tu­ra zgo­motoasă care lă­u­tăreşte în ju­rul suc­cesului său recomandă un ca­racter pu­ternic. Telefo­nul de campa­nie (electo­ra­lă) al pre­şe­din­telui, bur­sa acordată de un minis­tru al culturii la hectar, peş­che­şu­rile oferite de mitocani cu foamea no­to­rietăţii în gât, emisiunile în care reali­za­torii nu vor decât să se îm­pru­mute din suc­cesul lui Costel Bu­su­ioc compun spec­­tacolul jenant al unui fa­ri­seism ief­tin. Dacă respectivii atâr­nă­tori ai momentului ar fi fost într-ade­văr oa­meni de bună simţire şi de bu­nă cre­din­ţă ar fi reacţionat la “surpri­zele” TVR din 2005. Dar, nu! Atunci evenimentul nu avea girul cosmopolit al străinătăţii, atunci evenimentul nu le oferea atâr­nă­to­rilor vizibilitatea de acum. Dacă nu ar fi ales şantierele din Spania, dacă ar fi combinat cân­tările sale cu îmbordurarea Bucu­reş­ti­lor, Costel nu ar fi fost, în nici un caz, propus pentru vre­un con­curs. Mai de­gra­bă ar fi fost obli­gat să susţină bu­getul vosganian prin amen­zile plătite pentru tulburarea liniştii publice.

Vă veţi întreba, probabil, ce